Cât economisesc șoferii la un plin de motorină după reducerea accizei
Veşti bune pentru şoferii de maşini diesel. De duminică şi până la finalul lunii, motorina ar urma să se ieftinească, după ce Ministerul Finanţelor a decis că acciza va fi redusă temporar. La preţurile de acum, motorina ar putea coborî spre pragul de 10 lei pe litru.
Din acest weekend, motorina se ieftinește. A intrat în vigoară în acciza activă pentru carburanți, iar autoritățile au anunțat că acciza pentru motorină va scădea cu 20%. Concret, la preț, asta înseamnă o reducere de aproximativ 70 de bani pe litru. Acum, la o staţie din Capitală, motorina standard costă 10,73 de bani, astfel că o reducere de 70 de bani pe litru ar însemna că motorina să ajungă la puțin peste 10 lei.
Poate că în unele stații vom vedea motorină sub 10 lei pe litru. Și motorina premium se va ieftini. La o staţie din oraş, motorina premium costă peste 11,50 lei, ce-ar urma să ajungă sub pragul de 11 lei pe litru.
Doar motorina se ieftinește pentru că autoritățile au redus acciza doar pentru motorină, întrucât aceasta s-a scumpit cel mai mult și este mai utilizată de către șoferi. Prețul benzinei rămâne același sau poate că stațiile vor aplica în continuare creșteria de prețuri la pompă.
În prezent, la stațiile de alimentare, benzina se vinde cu prețurile cuprinse între 9,51 lei și 9,57 lei, iar motorina costă între 10,67 lei și 10,79 lei. Dacă ne raportăm la ultimele 30 de zile, plinul de benzină s-a majorat cu 45 de lei, iar cel de motorină cu aproape 65 de lei.
Important de știut pentru șoferi faptul că această reducere la motorină este valabilă până la sfârșitul acestei luni, iar ulterior autoritățile vor analiza situația și vor decide dacă și cu cât vor mai scădea prețul.
Reporter senior la Observator Antena 1, specializat în economie, cu peste 10 ani de experiență în presă. Urmărește și explică subiecte legate de prețuri, inflație, energie, carburanți, retail, rate, asigurări și deciziile BNR. ➜
