Observator » Evenimente » Primele imagini cu drona prăbuşită în Tulcea, la 5 km de graniţa cu Ucraina. Nu a fost detectată de radare

Primele imagini cu drona prăbuşită în Tulcea, la 5 km de graniţa cu Ucraina. Nu a fost detectată de radare

Editori Andreea Filip, Bianca Iacob, Cristi Popovici | Timp citire: 4 minute
Publicat la 14.08.2026, 12:18 | Modificat la 14.08.2026, 18:11

O dronă s-a prăbușit în județul Tulcea, într-o zonă împădurită, la 5 kilometri de frontiera cu Ucraina. Potrivit MApN, a zburat la înălțime mică și nu a fost detectată de radare. După impact, a izbucnit un incendiu. Nu a provocat victime sau pagube materiale. În jurul orei 11.50 două mesaje de alertă extremă au fost transmise atât populaţiei din nordul judeţului Tulcea, cât şi celei din zona de est a judeţului Galaţi. 

Potrivit informațiilor Observator, drona ar fi venit dinspre Dunăre. La 112 au fost înregistrate două apeluri privind aparatul. Un elicopter al MApN a ajuns deasupra zonei, însă punctul de impact nu era vizibil. O echipă terestră a fost trimisă să cerceteze zona.

Resturile, găsite în Munţii Măcinului

Resturile dronei au fost identificate în apropierea localităţii Greci, în Munţii Măcinului, a anunţat MApN. Zona a fost securizată de Poliţia de Frontieră. La faţa locului au fost descoperite şi urme de combustie pe o suprafaţă limitată.

Articolul continuă după reclamă

"În zona în care au fost identificate resturile au fost constatate urme de combustie pe o suprafaţă limitată", menţionează sursa citată.

O echipă specializată a Ministerului Apărării Naţionale se deplasează la faţa locului, cu un elicopter IAR-330 Puma SOCAT al Forţelor Aeriene Române, pentru evaluarea resturilor şi neutralizarea acestora, dacă situaţia o impune, a informat MApN.

La acţiunile de căutare şi identificare au participat o echipă a Ministerului Apărării Naţionale, pompieri militari, echipaje ale Poliţiei de Frontieră şi personal al ocolului silvic.

Primele imagini cu drona în zbor 

Drona care s-a prăbușit în județul Tulcea a fost filmată în zbor deasupra satului Rachelu, din comuna Luncavița.

Pe acelaşi subiect

Aparatul s-a prăbușit în zona unei cariere, într-o zonă împădurită, după care a explodat și a provocat un incendiu de vegetaţie. Nu a fost detectată de sistemele radar pentru că a zburat la înălţime foarte joasă, spun autorităţile. 

 

 

Pompierii caută drona care a explodat în comuna tulceană Luncaviţa

Pompierii militari şi rangerii Parcului Naţional Munţii Măcinului  au început  căutări pentru a găsi drona care a explodat în comuna tulceană Luncaviţa.

Anunţul privind prăbuşirea unui obiect aerian în comuna Luncaviţa a fost făcut de un cetăţean la numărul unic de urgenţă 112, care a menţionat că drona ar fi căzut în zona carierei de piatră Cetăţuia din comună, însă, ulterior, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Delta a anunţat că a extins căutările.

"Incendiul nu mai este vizibil şi se fac căutări în zonă pentru identificarea locului prăbuşirii. Au fost formate echipe din cadrul ISU Tulcea - secţia Măcin, rangeri din zonă. Locul prăbuşirii ar fi pe partea localităţii Greci", a anunţat ISU Delta Tulcea.

Potrivit sursei citate, alerta aeriană, declanşată în urma atacului cu drone al Rusiei împotriva Ucrainei, a încetat la ora 12:30

Anunţul MApN despre drona prăbuşită în Tulcea

Ministerul Apărării Naționale a fost informat vineri, 14 august, despre prăbușirea unei drone în zona localității Luncavița, județul Tulcea, la aproximativ cinci kilometri de frontiera cu Ucraina. Sesizarea a fost făcută printr-un apel la numărul unic de urgență 112.

Potrivit datelor disponibile până în acest moment, drona nu a fost detectată de sistemele de supraveghere radar ale MApN, deoarece aceasta ar fi zburat la o înălțime foarte mică.

Drona s-a prăbușit într-o zonă împădurită. Din informațiile preliminare transmise de autorități, nu au fost înregistrate victime sau pagube materiale.

Pentru verificarea situației, o echipă a Ministerului Apărării Naționale se va deplasa în zonă cu un elicopter IAR PUMA 330 SOCAT, urmând să cerceteze locul în care s-a prăbușit drona.

Drona s-a prăbușit în zona carierei Cetățuia iar după impact a izbucnit un incendiu

Dispeceratul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Delta din judeţul Tulcea a fost anunţat prin apel la numărul unic de urgenţă 112 despre faptul că a fost observată o dronă în apropierea localităţii Luncaviţa, care s-ar fi prăbuşit în zona carierei de piatră Cetăţuia.

Potrivit ISU Delta, în urma prăbuşirii, a rezultat o explozie urmată de un incendiu, motiv pentru care către locul evenimentului un echipaj format din cinci subofiţeri din cadrul Secţiei de Pompieri Măcin intervin cu o autospecială de stingere.

"La ora 11:45, Centrul Naţional Militar de Comandă a notificat IGSU despre faptul că pentru zona de nord a judeţului Tulcea este instituită alertă aeriană, motiv pentru care a fost transmis un mesaj RO-ALERT pentru avertizarea şi informarea populaţiei. Misiunea este în dinamică, vom reveni cu informaţii pe parcurs ce acestea vor fi disponibile", a anunţat ISU Delta Tulcea.

Alerte de drone în județele Tulcea și Galațila 

Populația este sfătuită să stea în case sau în adăposturi. Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) a transmis, vineri, o alertă extremă de informare a populaţiei din zona de nord a judeţului Tulcea privind posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian, pe o durată estimată de 90 de minute.

Alerte de drone în Tulcea și Galați. Oamenii, sfătuiți să stea în case

Alerte drone

În mesajul transmis populaţiei din nordul judeţului Tulcea în jurul orei 11:48, autorităţile îndeamnă oamenii să-şi păstreze calmul şi să se protejeze în beciuri sau adăposturi de protecţie civilă. În lipsa unui adăpost, cetăţenii sunt sfătuiţi să rămână în interiorul casei, departe de geamuri şi de pereţii exteriori. 

Două minute mai târziu, Ro-Alert au primit și locuitorii din Galați, care erau îndrumați să respecte aceleași reguli.

Andreea Filip

Reporter senior la Observator Antena 1. 15 ani de experienţă în jurnalism, în toate domeniile ➜

Cristi Popovici

Reporter Senior la Observator Antena 1, cu peste 20 de ani de experiență în jurnalism, specializat în evenimente de larg interes şi investigaţii. ➜

Like