Observator » Ştiri economice » Câți bani face Adina ca bonă. "Variază de cât de mare este copilul, de dificultatea pe care o am cu el"

Câți bani face Adina ca bonă. "Variază de cât de mare este copilul, de dificultatea pe care o am cu el"

Andreea Petrescu | Timp citire: 3 minute
Publicat la 13.08.2026, 20:18 | Modificat la 13.08.2026, 21:05

Găsirea unei bone e o misiune pe cât de dificilă, pe atât de costisitoare. Salariile cerute în acest domeniu au explodat. Un babysitter a ajuns să câştige cât un corporatist şi asta în condiţiile în care majoritatea nu au nicio pregătire în lucrul cu copiii. În plus, specialiştii ne sfătuiesc să facem o minimă verificare a persoanelor pe care le primim în familie.

Adina are 24 de ani și este bonă de la 20. S-a ocupat în acest timp de mai mulți copii și și-a găsit imediat de lucru.

"Am avut familii la care am fost full-time, familii care m-au contactat doar pentru o zi întreagă sau pentru a lua copiii de la grădiniță și am stat o oră, două până reușeau ei să se întoarcă de la muncă. Și făceam de la a desena, de a inventa, să facem tot felul de craft-uri. Poate părinții voiau să facem teme cu ei. Dar cel mai mult copiii aveau nevoie de atenție și de joacă", a spus Adina.

Tariful se stabilește în funcție de mai multe criterii.

Articolul continuă după reclamă

"Variază de cât de mare este copilul, dificultatea pe care o am cu el. Deci, în mare parte, plecăm de la un 50 de lei pe oră și în funcție de asta mai scădem sau mai urcăm. În funcție de dacă sunt doi copii, dacă e un copil mai mare", a mai spus Adina.

Pentru mulți părinți, costurile depășesc posibilitățile, așa că trebuie să găsească alte soluții, să apeleze la prieteni sau rude.

"Nu știu câte persoane, în zilele noastre, din punct de vedere al veniturilor și-ar putea permite o bonă. Nu ne-am interesat pentru că ne-am dat seama de la bun început că situația nu este chiar așa de ieftină, ca să zic așa, sau permisivă în România cel puțin", a spus o mamă.

Pe acelaşi subiect

Costurile pentru o bonă pornesc de la 35-50 de lei pe oră și pot depăși 6.000 de lei pe lună.

"Dacă ne dorim ca bona respectivă să fie de fapt și menajeră, să se ocupe și inclusiv de gătitul în casă, dacă ne dorim să aibă niște cunoștințe foarte elaborate în ceea ce privește limba engleză, se regăsește de asemenea și în plaja de salarii pe care aceste bone le solicită", a explicat Alexandra Tudorică, reprezentantă agenție de recrutare.

"Dacă se face un contract de muncă, există taxele pe care le cunoaștem cu toții. Dacă programul este intern, adică bona locuiește la familie, acolo familia trebuie să acopere într-adevăr costurile legate de întreținere, masă", a precizat Diana Tcaciuc, reprezentantă agenție de bone.

Firmele de recrutare îi sfătuiesc pe părinții care caută o bonă în regim propriu să ceară măcar o copie de buletin, cazierul sau chiar o evaluare psihologică a persoanei care urmează să aibă grijă de copilul lor.