Observator » Interviurile lui Marius Pancu » Dirijorul Cristian Măcelaru, despre America lui Trump: Caută un țap ispășitor ca să câștige mai multă putere

Video Dirijorul Cristian Măcelaru, despre America lui Trump: Caută un țap ispășitor ca să câștige mai multă putere

Marius Pancu | Timp citire: 14 minute
Publicat la 14.08.2026, 14:47 | Modificat la 14.08.2026, 14:47

E încă vară şi e imperios să ne reîncărcăm bateriile în mijlocul atâtor crize suprapuse. O opţiune vine de pe 23 august, când începe ediţia a XX-a a Concursului George Enescu, de muzică clasică, iar multe dintre evenimente au acces gratuit pentru public. Directorul artistic al Concursului, ca şi al Festivalului Enescu, e Cristian Măcelaru, de asemenea directorul muzical al Orchestrei Naţionale a Franţei şi al Orchestrei din Cincinnati.

Iubitorii muzicii clasice mai au puţin de aşteptat până la începerea Concursului Internaţional George Enescu! Ediţia din acest an este una de record. În competiţie s-au înscris 756 de muzicieni din 55 de ţări. Alţi 63 s-au înscris pentru programul de masterclass-uri. Vorbim, în total, de 819 înscrieri, cu aproximativ un sfert mai mulţi decât la ediţia precedentă.

Pe primul loc este China, cu 152 de înscrieri, urmată de Coreea de Sud, cu 134 de înscrieri. Noi suntem abia pe locul al treilea, la mare distanţă, cu numai 65 de artişti. Bineînţeles, sutele de muzicieni vor fi triaţi şi, în final, vor rămâne doar trei care vor evolua pe scena Ateneului Român.

Concertul de deschidere al concursului internaţional va fi dirijat de Cristian Măcelaru, deţinător a două premii importante în Franţa pentru înregistrările sale cu simfoniile lui George Enescu. De ce în Franţa? Pentru că este şi dirijorul Orchestrei Naţionale a Franţei.

Articolul continuă după reclamă

De altfel, în urmă cu doi ani, Cristian Măcelaru a dirijat orchestra care a cântat la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice din Paris. Spectacolul a fost urmărit de aproximativ 1,5 miliarde de oameni la nivel mondial.

Interviu cu dirijorul Cristian Măcelaru

Marius Pancu: Un om cu multe pălării sunteţi. Imediat vreau să ajung la toate. Vreau să ne spuneţi și de ce sunteți la Viena acum, de ce repetiții faceți acolo, pentru ce vă pregătiți. Dar aș vrea să vă provoc la ceva întâi. Pentru că noi venim după o emisiune cu o foarte mare audiență, cu Observatorul de Noapte, în care protagoniștii, de pildă, ascultă, trăiesc, suferă pe manele. Și m-am gândit așa: cum facem tranziția asta? Pentru că până la urmă e despre accesibilizarea muzicii clasice. Mă întreb dacă pot fi convertiți cei care sunt în publicul acesta, care ascultă tipul ăsta de muzică, dacă pot fi convertiți spre muzica clasică?

Cristian Măcelaru: Absolut! E un lucru chiar foarte natural și normal. Tuturor celor cărora le place muzica în general le va plăcea muzica clasică, deoarece toată muzica s-a născut din muzica clasică, cea pe care o numim noi clasică astăzi. Deoarece în muzica clasică au fost acei compozitori care, acum 500-600 de ani, au pus bazele organizării muzicii. Și de atunci e natural că muzica s-a desfășurat în ramuri diferite, în stiluri diferite, în genuri diferite. Dar în baza ei, muzica, toată muzica pe care o ascultăm astăzi, de care ne bucurăm, își are baza și rădăcina în muzica clasică. De aceea nu e foarte greu de imaginat că o persoană căreia îi place muzica, chiar și manelele, va găsi ceva care să-i aducă plăcere și în muzica clasică.

Pe acelaşi subiect

Marius Pancu: Cu ce să înceapă? Cu ce să înceapă, să nu se plictisească?

Cristian Măcelaru: Să înceapă cu prima rapsodie a lui Enescu. Zic eu, e foarte simplu. Prima rapsodie a lui Enescu, care încorporează atât de mult din folclorul bogat și frumos al României, iar apoi poate să meargă în continuare cu o simfonie de Beethoven și apoi cu o simfonie de Mahler, care încorporează un univers întreg. Deci ăștia ar fi pașii pe care i-aș recomanda.

Marius Pancu: Spuneam în introducerea mea că aș vrea să luăm o pauză de la crizele pe care le tot trăim. În egală măsură, arta nu se decuplează niciodată de la societate. De multe ori sunt codependente cele două. Care e criza socială pe care o resimțiți cel mai acut acum și care se și manifestă în felul în care e consumată muzica clasică, în felul în care e compusă poate muzica clasică? Ce resimțiți cel mai pregnant?

Cristian Măcelaru: Vă dau un simplu exemplu, pentru că spuneați că sunt la Viena. E adevărat, sunt la Viena acum, deoarece mâine se deschide festivalul Grafenegg, care este un festival extraordinar de important de muzică clasică. Și pentru că s-au vândut atât de repede biletele, deci cam în două ore de când au fost puse în vânzare s-a vândut tot concertul, atunci organizatorii au cerut să se deschidă și repetiția generală, deci repetiția din această seară. Şi a fost sold out și în această seară, la repetiția generală.

Deci încă văd că sunt foarte mulți oameni care își doresc, de fapt, acea pauză din ce se întâmplă în jurul lor, nu pentru că ignorăm realitatea vieții, dar pentru că avem nevoie și să punem un accent pe ceea ce sufletul nostru cere și își dorește, care este un moment, măcar un moment într-o săptămână sau în fiecare zi, dacă e posibil, în care să uităm de ceea ce poate ne provoacă sentimente de tristețe sau de îngrijorare și să găsim acele momente în care putem să întrezărim un drum către o speranță, către pace și pe care muzica ni le poate aduce în viață.

Marius Pancu: Ați fost distins anul acesta, domnule Măcelaru, cu recunoașterea Great Immigrant, Great American, a fundației Andrew Carnegie și sigur că asta vine iarăși, referindu-mă la crizele sociale, vine într-un context în care am avut ICE în Statele Unite. De pildă, anul ăsta, vânătoare de imigranți, fără rezultatele dumneavoastră, cu siguranță, fără contribuția dumneavoastră la cultura mondială, nu doar americană, dar imigranți, legali sau ilegali, o vânătoare care s-a soldat și cu morți. Mă întreb cum resimțiți dumneavoastră tensiunea asta socială din societatea americană, mai ales în lumina distincției pe care ați primit-o?

Cristian Măcelaru: Am vorbit foarte des și foarte clar, chiar în articolul care s-a scris în New York Times despre această distincție pe care am primit-o, și am spus foarte clar că acel sentiment de imigrant care m-a însoțit toată viața, deoarece toată viața m-am simțit imigrant, este un sentiment foarte pur, foarte melancolic, dar, în același timp, este și un sentiment de dragoste față de o țară care te-a adoptat.

De aceea, așa cum și noi am fost prizonieri ai unui sistem politic, care lua decizii poate în numele tuturor, dar totuși nu reprezenta esența fiecărei persoane aparte. În același moment, așa se găsește și America acum. E foarte interesant pentru mine când călătoresc în America și când concertez peste tot, dirijez și întâlnesc foarte, foarte mulți oameni. Întâlnesc aceiași oameni care și-au dat viața și au sărit în ajutorul unei Europe în flăcări în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Deci aceiași oameni care, cu pasiune, au deschis casele lor și au primit oamenii înăuntru, dar, din păcate, sunt sisteme politice care găsesc modalități în care să creeze o extremă prin care să învingă cât mai mult, să dețină cât mai multă putere.

Iar ne aflăm iarăși într-un punct chiar foarte important istoric în care trebuie să ne readucem aminte. Care este identitatea noastră de oameni? Pentru că atunci când ne gândim cu profunzime la cine suntem noi ca oameni, putem să găsim aceeași frumusețe în persoana de lângă noi și să îi încurajăm. Pentru că vă spun din experiență personală, nu toți cei care caută să imigreze o caută pentru că e mai ușor de unde au plecat.

Marius Pancu: Sistemul politic de acum din Statele Unite oferă mai puțin celor care vor să își creeze o viață, un destin în Statele Unite decât v-a oferit dumneavoastră atunci când ați mers la studii în Statele Unite?

Cristian Măcelaru: Nu, eu cred că sistemul politic de astăzi încearcă să găsească numai un țap ispășitor pe care să-l folosească ca să câștige cât mai multă putere. E simplu, un joc politic, după părerea mea. Pentru că cei care nu înțeleg imigrația ca un subiect complex și un lucru care este atât de necesar, de fapt, economiei globale, imigrația este foarte necesară. Acest schimb de experiență, cunoștințe, schimb și de piețe economice. Deci e foarte importantă imigrația.

Marius Pancu: Cum de nu vă e frică să vorbiți împotriva lui Trump, care știm ce fel de măsuri represive a luat și am văzut și ce a făcut la Centrul Cultural acolo, cum s-a pus președinte pe sine, dumneavoastră sunteți sigur și directorul artistic al Orchestrei din Cincinnati. Cum de aveți verbul ăsta să fiți atât de clar și de tranșant împotriva sistemului politic pe care îl reprezintă?

Cristian Măcelaru: Pentru că este un adevăr pe care toți oamenii pe care i-am întâlnit îl spun și exact în același fel cum tatăl meu, care a rămas foarte stabil în valorile lui în timpul comunismului din România, este o alegere pe care cu toții trebuie să o facem. Pentru că trebuie să rămânem foarte bine rădăcinați în valorile noastre, pe care le-am luat pentru noi. Iar lumea pe care vreau să o las copiilor mei și copiilor copiilor mei este o lume mai bună decât cea în care m-am născut eu. Iar singurul mod în care acea lume se va schimba este să ne uităm în oglindă și să vedem adevărul așa cum este.

Marius Pancu: Spuneați că sunteți la Viena și ați avut repetiție sold out. La concursul Enescu sunt privilegiați spectatorii, pentru că nici măcar nu trebuie să plătească bilet. Sunt anumite repetiții deschise gratuit pentru publicul care vrea să se familiarizeze, care vrea să guste muzica clasică. Spuneți-mi mai multe despre ce vedem la ediția a 20-a a concursului Enescu.

Cristian Măcelaru: Exact, sunt foarte multe evenimente în care invităm publicul cât mai larg să vină. Cum ați și spus, pentru câteva din evenimente sunt necesare bilete, dar majoritatea sunt fără bilete. Deoarece ne dorim să atragem cât mai mulți oameni care își doresc să încerce ceea ce înseamnă muzica clasică pentru prima dată. Și poate că nu sunt dispuși să plătească un bilet pentru a auzi pentru prima dată. Iar cei care sunt deja consacrați, care știu, foarte mulți cumpără bilete. Vorbim de etape diferite ale concursului în care pot să audă cum vor înainta candidații, pentru că, cu fiecare etapă, se elimină numărul de candidați, ca la orice concurs, iar apoi, în semifinală, în finală, se află numai chiar șase sau trei care vor fi și câștigătorii. Deci invităm pe toți să vină cu o inimă deschisă, să stea 20 de minute, două ore, oricât, va fi toată ziua ceva de ascultat.

Marius Pancu: Iar la deschidere, ce vedem?

Cristian Măcelaru: La deschidere este un concert pe care îl voi dirija chiar eu, în care aducem împreună cei trei laureați ai ediției precedente, într-un concert triplu scris de Dan Dediu, un compozitor român extraordinar, iar apoi prima piesă este compoziția care a câștigat concursul de compoziție acum doi ani, iar în partea a doua a concertului regăsim Simfonia întâia a lui Enescu. Deci este un concert chiar foarte frumos. Eu spun, cum am și dat exemplul Rapsodiei întâi a lui Enescu, cei care vor să descopere o muzică superbă pot să înceapă cu Enescu chiar.

Marius Pancu: Spuneam că sunteți un om care poartă foarte, foarte multe pălării. Am enumerat eu câteva dintre ele, dar sunt mult mai multe. Sunteți și directorul artistic al unei Orchestre Internaționale de Tineri. Sunteți foarte orientat în zona aceasta a cultivării talentelor tinere. Și ediția de anul acesta a concursului George Enescu stă sub imperiul acesta al căutării excelenței. Aceasta-i tema. V-aș întreba, care a fost costul excelenței pentru dumneavoastră, domnule Măcelaru?

Cristian Măcelaru: Da, costul excelenței este continuu, pentru că excelența nu este o țintă la care ajungem, ci este un parcurs, este un drum continuu. Iar ideea de a căuta excelența este, de fapt, ceea ce este important să comunicăm. Costul de a căuta excelența înseamnă absolut totul, pentru că sacrificiile care sunt necesare pentru un artist, pentru o persoană care își dăruiește viața muzicii, într-adevăr, sunt costuri și sacrificii reale. Dacă stau să mă gândesc, spun asta numai așa, pentru cei care sunt curioși, de exemplu, anul trecut am dormit aproape 300 de nopți într-un hotel sau altul, peste tot pe unde am concertat. Deci sunt sacrificii chiar reale și nu fiecare hotel este o excursie. De aceea e foarte dificil, dar sigur, în momentul în care sunt pe bine, în care aud muzica în jurul meu și văd oamenii care primesc darul muzicii și a căror viață se îmbunătățește măcar cu o fărâmă micuță, totul mi se pare că se merită.

Marius Pancu: Ați găsit echilibrul acum? Sau în continuare balanța înclină un pic mai mult spre sacrificii?

Cristian Măcelaru: Nu știu dacă am găsit încă echilibrul, pentru că iubesc atât de mult fiecare minut din ceea ce fac și mie îmi este foarte greu să spun nu la ceva. Pentru că chiar zilele trecute eram în San Francisco, aveam concert și a venit o mamă la mine și a spus: uite, am o fetiță de 14 ani care cântă la vioară și ar dori atât de mult să vă cânte, s-o auziți, dacă puteți s-o îndrumați. Şi mă gândeam la Enescu. Mă gândeam la Enescu, că nu exista persoană care să vină la el și pe care el să nu o asculte. Şi am ascultat-o pe această domnișoară, care a cântat atât de superb, atât de frumos, și m-am bucurat atât de mult și am spus: uite, e adevărat, a fost o oră mai puțin din viața mea în care puteam să mă relaxez, dar ce mult a însemnat poate pentru acea fată de 14 ani, căreia să-i dau o încurajare să continue. Şi nu știu, mi-e foarte greu să găsesc momente în care să mă gândesc la mine și la confortul meu decât la ceea ce cred că e necesar cu toții să facem pentru a crea o lume mai frumoasă.

Marius Pancu: Dumneavoastră aveți un moment din ăsta în copilărie, în tinerețe, în perioada în care învățați, unul care să vă fi definit traiectul, să vă fi pus cineva mâna pe umăr, să vă ghideze, să vă dea această direcție care să rămână cu dumneavoastră pentru totdeauna, cum s-a întâmplat probabil în cazul fetei acesteia.

Cristian Măcelaru: Toată viața mea a fost asta. Deci toată copilăria mea a fost cineva. Începând de la tatăl meu, care se scula dimineața ca să-mi aduc aminte să studiez la vioară și stătea cu mine și studia la 5 dimineața sau seara târziu, când venea de la fabrică, iar apoi toți mentorii mei, toți profesorii cu care am studiat și care au făcut absolut totul pentru a mă ajuta. Am avut un profesor de dirijat cu care am studiat opt ani de zile și, dacă vă spun, poate nu mă crede lumea, dar opt ani de zile, în fiecare dimineață, m-a sunat la telefon să mă întrebe ce fac astăzi. Opt ani de zile. Deci a fost un efort extraordinar din partea lui, dar m-a învățat și pe mine să dau cu aceeași intensitate înapoi.

Marius Pancu: La ce visați atunci? Care era apogeul pe care îl vedeați?

Cristian Măcelaru: Desigur, aceste visuri se schimbă, să știți, pentru că problema cea mai mare este când îți atingi visul. Ce faci apoi? Și s-au schimbat și se schimbă continuu.

Marius Pancu: Deci ați visat să ajungeți aici sau a fost peste visul dumneavoastră? Punctul ăsta de carieră în care sunteți.

Cristian Măcelaru: Visurile mele au fost mult mai mici decât unde am ajuns și ce am ajuns să fac. Vă spun sincer. În primul rând, mi-am dorit să cânt la vioară și să fiu pe scenă cu cei mai mari soliști ai lumii. Și uite că am ajuns, ca dirijor, să dirijez toți soliștii la care mă uitam și de-abia așteptam să îi întâlnesc și acum sunt parteneri cu care lucrez non-stop, de la concert la concert. Și este chiar un lucru care mi-e greu să-l cred că există într-adevăr, că-i realitate.

Marius Pancu: Și v-ați răspuns la această întrebare și cu asta concluzionez? V-ați răspuns la întrebarea care pare că vă frământă, dacă ați rostit-o retoric: ce faci după ce îți împlinești visul?

Cristian Măcelaru: Ce s-a întâmplat? Mi-am schimbat pur și simplu paradigma de a contura un vis. Pentru că am spus, pentru mine, toată viața și fiecare concert pe care îl dirijez nu este o destinație. Este numai un pas pe care îl fac către o destinație în care sper să nu ajung niciodată. Pentru că drumul în sine, ca și pentru concurenții din concurs, este ceea ce contează.