Observator » Ştiri economice » Cât plătesc în plus românii pentru rate, chirii şi locuinţe, după ce euro a trecut de 5,34 lei

Video Cât plătesc în plus românii pentru rate, chirii şi locuinţe, după ce euro a trecut de 5,34 lei

Editor Georgiana Pocol | Timp citire: 2 minute
Publicat la 03.10.2026, 07:45 | Modificat la 03.10.2026, 07:56

Euro atinge o valoare record - 5 lei și 34 de bani la cursul BNR. În mai puţin de jumătate de an, euro a crescut cu 5 procente. Pe 28 aprilie era cotat la 5 lei şi 9 bani, astăzi a sărit de 5 lei şi 34 de bani. Şi cum bine ştim deja cu toţii, slăbirea leului înseamnă costuri mai mari pentru chirii, rate și leasinguri. Produsele din import se scumpesc şi ele, iar vacanțele în străinătate devin mai costisitoare.

Leul a fost lovit în plin de criza politică.

Euro a depăşit pragul de 5 lei şi 10 bani imediat după depunerea moțiunii de cenzură, la sfârşitul lunii aprilie. Pe 5 mai, ziua în care Guvernul Bolojan a fost demis prin votul Parlamentului, moneda europeană a trecut de 5 lei şi 20 de bani. Iar al treilea eşec al instalării unui nou premier la Palatul Victoria a dus euro peste pragul de 5 lei şi 30 de bani. Al treilea prag trecut în mai puţin de jumătate de an.

Leul s-a depreciat brusc după ce BNR a anunţat că rezervele valutare ale României au scăzut cu aproape cinci miliarde de euro, numai în septembrie. O mare parte din aceşti bani au fost aruncaţi în piaţă pentru a ajuta leul.

Articolul continuă după reclamă

"S-au acumulat o serie întreagă de tensiuni, majoritatea vin de pe plan intern, politice, dar și economice. Până nu lămurim cu aceste tensiuni, volatilitatea cursului de schimb se poate menține. Deci suntem într-o perioadă relativ complicată, nu putem să negăm acest lucru. iar ieșirea din această perioadă nu e atât de ușoară.", spune Dan Suciu, purtător de cuvânt al BNR. 

"Vedem astăzi niște politicieni care produc haos prin deciziile lor, Într-o astfel de situație, e absolut normal ca românii să se ducă să-și schimbe depozitele în lei în valută. E absolut normal ca firmele care au de făcut plăți în valută pentru rate sau pentru anumite importuri să încerce și ele să se protejeze.", explică Cristian Păun, profesor de economie. 

Aşa că după taxele mai mari şi scumpirea carburanţilor, românii primesc lovitură după lovitură.  Față de aprilie, la o rată de 300 de euro, de exemplu, plătim cu 74 de lei mai mult, iar o chirie de 500 de euro ne costă cu 123 de lei în plus. Aceeaşi mașină, de 15.000 de euro, valorează cu 3.700 de lei mai mult ca în aprilie, iar în cazul unui apartament de 120.000 de euro, diferența ajunge la aproape 30.000 de lei

Pe acelaşi subiect

Reporter: Cum e cursul?

Persoană: Foarte mare, a crescut. Te poți aștepta în ziua de astăzi la orice. Poate crește mâine, poimâine se face 6, eu știu?

Explozia euro ne crește și ratele în lei. Indicele ROBOR a accelerat în doar două zile cu 13 sutimi, după șapte luni de stabilitate.