Ce se întâmplă în Arad după ce biletele de autobuz şi tramvai au fost ieftinite la 1 leu
După ce a fost ieftinit tariful la 1 leu pentru 24 de ore, Compania de Transport Public (CTP) Arad a înregistrat o creştere cu 77% a numărului de bilete de tramvai şi autobuz în municipiu în luna septembrie, faţă de aceeaşi perioadă din 2026, potrivit Agerpres.
Potrivit datelor transmise vineri, de Primăria Arad, la solicitarea Agerpres, în septembrie 2025 au fost vândute 53.454 de bilete şi abonamente, iar în acest an s-a ajuns la 93.992. Astfel, creşterea pe ambele categorii este de 75,84%.
Doar în cazul biletelor vândute, creşterea este de 77,5%, de la 49.604 bilete, la 88.039.
Potrivit sursei citate, ca număr de călătorii cu bilete şi abonamente, acesta s-a dublat, de la 336.019 în septembrie 2025, la 798.963 în aceeaşi perioadă din acest an.
Oraşul cu cel mai ieftin transport cu tramvaie şi autobuze
De la 1 august, oraşul Arad are cel mai ieftin transport cu tramvaie şi autobuze din ţară. Un bilet de călătorie costă 1 leu şi este valabil 24 de ore, timp în care cu acelaşi bilet se poate călători de mai multe ori. Înainte de ieftinire, un bilet costa 4,5 lei şi era valabil 90 de minute.
Totodată, un abonament săptămânal costă acum 5 lei, iar un abonament lunar costă 20 lei, faţă de 120 de lei înainte de ieftinire.
