Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Cine e românul care s-a pensionat la doar 25 de ani. Va încasa 3.000 de lei pe lună

Poliţia Română s-a ales cu un nou record la vârsta pensionării. Un tânăr polițist din Satu Mare, în vârstă de 25 de ani, s-a pensionat după doar cinci ani de activitate, informează PresaSM. Și asta după ce, în vara anului trecut, a fost prins drogat la volan.

de Alex Prunean

la 30.05.2024 , 22:46

Tânărul agent de poliţie s-a pensionat la această vârstă pe motive de ordin psihologic. Mai exact, bărbatul de 25 de ani a invocat presiunea şi stresul din sistem, astfel că a fost declarat apt medical limitat la doar patru ore pe zi, lucru care-i aduce o pensie în jur de 3.000 de lei pe lună.

Poliţist pensionat la 25 de ani

Tânărul a fost poliţist doar 5 ani la postul de poliţie din Apa, judeţul Satu Mare. În iulie anul trecut a fost oprit în trafic, în timp ce se îndrepta cu maşina spre serviciu şi a ieşit pozitiv la testarea drugtest. Au urmat anchete peste anchete şi cercetări disciplinare, iar acum, la aproape un an de la comiterea faptei, acesta s-a pensionat.

Vezi și

Inspectoratul judeţean de poliţie Satu Mare nu a venit până la această oră cu informaţii care să clarifice situaţia, dar reprezentanţii poliţiei au transmis că vor reveni cu un punct de vedere.

Alex Prunean Like

Meseria aceasta de fapt e o vocație. Sau un microb. De fapt, ambele. Îmi aduc aminte că atunci când am intrat în “familia Antenei” eram cel mai tânăr corespondent.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri economice » Cine e românul care s-a pensionat la doar 25 de ani. Va încasa 3.000 de lei pe lună