Compania care oferă 555.000 $ salariu pentru "cel mai stresant job". Va gestiona riscuri uriașe generate de AI
OpenAI, compania care a creat ChatGPT, caută un nou șef pentru departamentul de pregătire (head of preparedness), un rol-cheie dedicat gestionării riscurilor generate de inteligența artificială avansată.
Postul vine cu un salariu anual de 555.000 de dolari, la care se adaugă un pachet de acțiuni în companie, evaluată în prezent la aproximativ 500 de miliarde de dolari. Sam Altman, directorul executiv al OpenAI, a descris poziția drept una extrem de solicitantă, avertizând că va fi "un job stresant" și că persoana aleasă va intra direct în cele mai dificile probleme cu care se confruntă industria AI, scrie The Guardian.
Rolul presupune evaluarea și reducerea amenințărilor, de la impactul asupra sănătății mintale și securității cibernetice până la riscul folosirii AI în dezvoltarea armelor biologice. În plus, viitorul șef al departamentului va trebui să urmărească evoluția modelelor de ultimă generație, considerate suficient de puternice încât să creeze riscuri de "daune severe", inclusiv scenarii în care sistemele AI ar putea deveni autonome sau ar putea fi folosite abuziv.
În lipsa unei reglementări clare la nivel național sau internațional, companiile de inteligență artificială sunt nevoite în mare parte să se autoregleze, situație ironizată de cercetătorul Yoshua Bengio, care a spus că "un sandviș este mai reglementat decât AI-ul". Importanța acestui rol este amplificată de evoluțiile recente din domeniu.
OpenAI a recunoscut că cele mai noi modele ale sale sunt aproape de trei ori mai eficiente la activități de hacking decât erau în urmă cu doar trei luni și că această tendință va continua. În paralel, compania se confruntă cu procese în care ChatGPT este acuzat că ar fi contribuit la agravarea unor probleme grave de sănătate mintală, inclusiv în cazuri soldate cu decese. OpenAI afirmă că își îmbunătățește sistemele pentru a detecta semnele de suferință emoțională și pentru a orienta utilizatorii către sprijin real.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰