Observator » Ştiri economice » Cresc impozitele pentru case şi maşini din în 2024. Cum poţi plăti chiar şi cu 10% mai puţin

Video Cresc impozitele pentru case şi maşini din în 2024. Cum poţi plăti chiar şi cu 10% mai puţin

Andreea Milea | Timp citire: 1 minut
Publicat la 28.12.2023, 13:46 | Modificat la 28.12.2023, 13:46

În anul care vine vom scoate mai mulţi bani din buzunar. Gaura de la bugetul de stat trebuie acoperită cumva de Guvern, aşa că impozitele pentru case şi maşini se măresc simţitor din 2024. Multe dintre administraţiile locale au majorat taxele. De exemplu, bucureştenii vor plăti impozite cu 14% mai mari în anul care vine. În schimb, locuitorii din Cluj şi Timişoara sunt mai norocoşi, plăţile către stat nu se vor mări.  

De anul viitor vom plăti mai mult pentru casă, maşină, teren şi chiar pentru locul de parcare. Este efectul indexării cu rata inflaţiei de la nivelul din 2022, adică un procent de 13,8%. Este şi cea mai mare creştere din ultimii ani. 

Pentru o garsonieră, taxele şi impozitele locale cresc de la 144 de lei la peste 180 de lei. Pentru un apartament cu două camere vor depăşi 240 de lei, pentru un apartament cu trei camere, mai bine de 350 de lei, iar pentru unul cu patru camere, impozitul va depăşi 500 de lei pe an. 

În cazul unei maşini cu o capacitate cilindrică de 2.000 de cm cubi nu veţi simţi majorarea taxelor, dacă veţi plăti în primele trei luni deoarece veţi beneficia de o bonificaţie de 10%. Aşadar, majorarea va fi de 5 lei şi va ajunge la puţin peste 210 lei. În caz contrar, dacă veţi plăti după 31 martie, fără bonificaţie veţi plăti un impozit de 240 de lei.  

Articolul continuă după reclamă
Andreea Milea

Reporter senior la Observator Antena 1 şi prezentator la Observator de Weekend. 10 ani de experienţă în jurnalism de administraţie publică.

Like