Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Cu cât își vând românii voucherele de vacanță pe internet. Riscă amenzi de aproape 30.000 de lei, dar nu le pasă

Amenda de aproape 30.000 de lei nu îi sperie pe unii bugetari care, în loc să meargă în vacanță cu voucherele primite de la stat, aleg să le vândă. De multe ori chiar mai ieftin decât valoarea tichetului. Și deși mulți hotelieri își dau seama că persoana care vine cu voucherele la cazare nu este titularul, au găsit o alternativă pentru a evita legea.

de Redactia Observator

la 22.07.2022 , 20:46

Deși cunosc riscul, mulți hotelieri și-l asumă. Au început concediile, a reînceput şi sezonul de bişniţă. Deşi în teorie voucherele de vacanţă sunt nominale şi netransmisibile, mulţi bugetari încearcă să le vândă. Însă practica devine tot mai periculoasă.

Adrian Voican, vicepreședinte ANAT: La început tichetele de vacanță se emiteau pe hârtie. Mai puteau încerca câte unii să le folosească pe alt nume. Acum nu se mai poate. Există carduri personale, e ca un card bancar și plata se face cu cititoarele de la POS într-un mod destul de securizat.

Destul de, dar nu cât ar fi nevoie. Nici cardurile nu reuşesc să oprească traficul de tichete de vacanţă.

Vezi și

Cumpărător: Eu cum am mai făcut până acum când am cumpărat unul sau două. Mi-a trimis poză după el față-verso, PIN-ul, însoțit de o fotocopie de buletin.

Pe acelaşi subiect

Reporter: Și dacă ne prinde?

Cumpărător: Ești de la miliție frățioare? Dacă ne prinde ne ducem amândoi la pușcărie, stăm 1.800 de ani, după se dă o amnistie și ieșim afară.

Reprezentanții ministerului rămân martori la cum este încălcată legea.

Tudorița Lungu, Ministerul Turismului: Este regretabil faptul că avem astfel de derapaje în rândul beneficiarilor de vouchere de vacanță, cu atât mai mult că aceștia lucrează în instituțiile publice. Încalcă Codul Penal, pentru că face un fel de fals de identitate.

Dan Goicea, agenție de turism: Unii au solicitat inclusiv să le acordăm servicii în străinătate în contravaloarea voucherelor respective.

Odată prinși, bișnițarii au de plătit amenzi mari

Mult mai mari comparativ cu vacanța cumpărată sau vândută pe internet sau donată prietenilor sau rudelor.

Mihaela Vasile, avocat: Riscă amenzi de până la 26.600 de lei, iar în măsura în care unitățile de cazare au astfel de practici riscă să fie amendați cu până la 13.300 de lei.

De asemenea, dacă agențiile de turism sunt prinse că sunt părtașe, riscă să li se retragă licența. Tichetele de vacanță destinate bugetarilor expiră după un an. Ele pot fi folosite doar la hotelurile din România, acreditate de Ministerul Turismului. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri economice » Cu cât își vând românii voucherele de vacanță pe internet. Riscă amenzi de aproape 30.000 de lei, dar nu le pasă