Video Declanşarea crizei politice ar avea un impact imediat şi puternic în cursul valutar şi costul de finanţare
Criză politică, bumerang economic. Într-o situţie fragilă oricum pe plan internaţional, incertitudinea politică de pe plan intern, ruptura guvernamentală, afectează finanţele noastre în mod direct. De ce? Avem cel mai mare deficit bugetar din Uniunea Europeană şi o inflaţie de aproape 10%.
Veştile nu sunt tocmai bune, iar tensiunea se simte. Mâine este ziua Z, atunci când social democraţii vor decide soarta coaliţiei de guvernare.
Subiectul a fost dezbătut în ediţia de duminică a Observator 13, alături de Alexandra Smedoiu, consultant fiscal.
Întrebată dacă există vreun scenariu în care România să nu fie afectată de această criză, Smedoiu a spus: "Răspunsul realist este că nu".
"Pentru că ce vedem că se întâmplă astăzi, suntem la confluenţa mai multor factori de influenţă. Există o situaţie internaţională, cu destul de mulţi factori de incertitudini, avem şi pe plan local problemele noastre care ţin de deficitul acesta bugetar foarte mare şi, peste toate, observăm că se prefigurează chiar şi o criză politică, cel mai rău lucru care se poate întâmpla pentru România, din punctul meu de vedere, în acest moment".
Când vina vorbe de posibile efecte în cascadă, Smedoiu a arătat care sunt mecanismele puse în mişcare.
"Ce înseamnă acest deficit bugetar? Înseamnă că statul cheltuie foarte mult şi veniturile sunt mai reduse. Pentru noi, asta înseamnă cel puţin două lucruri cu impact major şi imediat: putem să mai suportăm alte creşteri de taxe, deja am avut nişte creşteri de taxe de la jumătatea anului trecut şi de la începutul acestui an, în condiţiile în care statul trebuie să acopere cheltuielile, aceasta poate fi o altă sursă, deci ne putem aştepta la mai multe creşteri de taxe care ne vor impacta pe toţi în mod egal. Şi al doilea efect este legat de puterea de cumpărare. Pentru că vedem că suntem într-o situaţie în care inflaţia nu scade şi aici bineînţeles sunt mai mulţi factori care intră în joc, dar ce înseamnă pentru noi această inflaţie care nu scade: putere de cumpărare redusă şi un cost de împrumut foarte mare. Asta pentru cei care au credite contează foarte mult, dar şi pentru cei care intenţionează să facă o achiziţie pe termen lung", a explicat consultantul fiscal.
Întrebată care ar fi primele efecte în cazul unei crize politice suprapusă peste actualele probleme existene în economie naţională şi internaţională, Alexandra Smedoiu a explicat că primele elemente de impact ar fi cursul valutar şi costul de finanţare.
"În primul rând, sper să nu asistăm la astfel de situaţii şi mesajul, foarte colocvial, pentru partidele politice ar fi să îşi bage minţile în cap, pentru că nu este un moment în care să venim cu mai multe incertitudini. Dacă ar fi să se rupă coaliţia de guvernare, primul impact se va vedea în cursul de schimb. Noi am avut multă încredere în cursul de schimb, mulţi ani de zile, a fost un curs care s-a mişcat în mod controlat pentru că BNR veghează asupra cursului. În momentul în care se întâmplă un alt element de instabilitate politică, cursul de schimb este primul care imediat îşi arată efectele. Un al doilea efect resimţit destul de repede ar fi cel legat de costul de finanţare. Pe scurt, ratele de dobândă. Acestea nu vor scădea aşa cum ne aşteptam şi aşa cum au fost previziunile în mod nornal, pentru că această instabilitate îi va face pe creditorii României să fie mai precauţi, deci ratele nu doar că nu vor scădea, dar probabil vor şi creşte într-un astfel de scenariu, ceea ce înseamnă că statul se va împrumuta mai scump, ceea ce înseamnă că şi firmele şi populaţia se va împrumuta mai scump", a explicat consultantul fiscal.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
