Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Descoperire îngrijorătoare despre maşinile second hand cumpărate din străinătate. La ce trebuie să fim atenţi

Mare atenţie la maşinile cumpărate din afara ţării! Peste jumătate din autoturismele second-hand aduse în România au fost avariate înainte, iar dacă au fost ocolite de accidente, cel mai probabil au kilometrajul modificat. Este vorba despre una din cinci maşini rulate pe drumurile noastre. 

de Andre Rotaru

la 28.11.2022 , 21:16

Conform unui studiu realizat cu ajutorul datelor strânse de către o companie care se ocupă cu verificarea istoricului maşinilor second-hand, România ocupă locul 20 din 23 în topul ţărilor cu cele mai puţin transparente pieţe auto la mâna a doua. Mai prost decât noi la acest capitol stau doar Letonia, Ucraina şi Lituania, iar acest lucru se vede şi în cifre.

Potrivit aceluiaşi studiu, valoarea medie care dispare de pe kilometrajul maşinilor second-hand înainte de a fi vândute, în ţara noastră, este de puţin sub 50.000 de kilometri. Totodată, suntem o ţară expusă la astfel de metode de fraudare, mai ales pentru că, dintre maşinile second hand care circulă pe drumurile de la noi, mai bine de 67% provin din import, iar dintre acestea, mai bine de jumătate au trecut prin cel puţin un accident. 

Vezi și
Andre Rotaru Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri economice » Descoperire îngrijorătoare despre maşinile second hand cumpărate din străinătate. La ce trebuie să fim atenţi