Video Din martie va circula un tren pe ruta Otopeni - Giurgiu - Ruse. Cât va costa biletul
O companie particulară va introduce, din martie, un tren care să lege Aeroportul Otopeni de oraşul Ruse, din Bulgaria. Drumul va dura, în medie, o oră şi jumătate, iar biletul va costa aproximativ cinci euro. Cursele vor primi verde după redeschiderea liniei Bucureşti - Giurgiu, închisă de 18 ani după prăbuşirea unui pod.
Începând din luna martie 2024 operatorul feroviar privat Transferoviar Călători (TFC) va introduce cursele de tren pe ruta Ruse (Bulgaria) - Aeroportul Internaţional Henri Coandă Otopeni via Giurgiu şi Gara de Nord Bucureşti, după finalizarea lucrărilor pentru modernizarea liniei Giurgiu-Comana-Bucureşti Nord, a informat marţi portalul online bgtourism.bg, preluat de agenţia de presă BTA.
Durata unei călătorii între Ruse şi Gara de Nord Bucureşti va fi de aproximativ 50-60 de minute, iar Aeroportul Internaţional Henri Coandă Otopeni va fi accesibil din oraşul bulgăresc de pe malul Dunării în aproximativ 80-100 de minute. Preţul unei călătorii va fi de 25 de lei (cinci euro).
Trenuri de viteză pe ruta Ruse - Giurgiu - Otopeni
Pentru această rută, Transferoviar Călători va utiliza trenuri de tip Alstom Coradia LINT 41 care pot atinge o viteză de până la 160 km/h. Aceste garnituri de tren produse în Franţa pot transporta 130 de pasageri, cu 16 locuri la clasa întâi. Trenurile Alstom Coradia sunt deja în exploatare comercială, după ce au făcut prima călătorie între Gara de Nord Bucureşti şi Braşov.
Ştire selectată de BTA pentru promovare şi publicare de către AGERPRES, fără intervenţie pe text, conform acordului de colaborare dintre agenţii.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰