Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Vacanţă la mare, în sezonul reducerilor! Preţurile scad pe litoral abia din septembrie

Doar aşteaptă, pentru că, în realitate, comercianţii nu prea au de gând să scadă preţurile. Deşi tarifele ar fi trebuit să fie mai mici de la 15 august, reduceri semnificative vor fi abia în septembrie. Până atunci însă, cei care vin în concediu, o fac pe cheltuiala lor.

de Redactia Observator

la 18.08.2017 , 15:18

Doar aşteaptă, pentru că, în realitate, comercianţii nu prea au de gând să scadă preţurile. Deşi tarifele ar fi trebuit să fie mai mici de la 15 august, reduceri semnificative vor fi abia în septembrie. Până atunci însă, cei care vin în concediu, o fac pe cheltuiala lor.

A fost minivacanţa cu recorduri la Marea Neagră. Recorduri la prosoape pe nisip, dar şi la bani cheltuiţi.

A fost unul dintre cele mai aglomerate weekenduri. În bancă intră, practic, în jur de 100 de mii de lei pe zi, calculează reprezentantul unui hotel.

Vezi și

Românii au venit, s-au distrat şi au plătit. Iar comercianţii au profitat. Aşa că au umflat preţurile cât au putut de mult.

Pe acelaşi subiect

Iar ca el au făcut mulţi turişti. Şi-au petrecut vacanţa pe modul economic.

Vânzarea nu a scăzut aşa de mult, în jur de 10-15%. Însă deocamdată, la noi, se vede că încă-i coadă. Sperăm să vină turiştii care n-au venit că au fost weekendurile astea foarte aglomerate, se aşteaptă cei din industria hotelieră.

Pe asta mizează hotelierii care au în plan o reducere semnificativă a preţurilor.

Până pe 20 august, rămân aceste preţuri, după care va fi o ieftinire de 30%, până la 1 septembrie, când practic se reduc preţurile cu 80%.

Şezlongul este 25 de lei, l-am redus deja cu 5 lei faţă de weekendul trecut, când a fost 30. Şi de săptămâna viitoare, începând de luni, o să-l facem 15 lei. Să vină tot românul la mare, spune un hotelier.

Reducere care, în mod normal, trebuia să fie aplicată de la 15 august. Şi totuşi, comerciaţii vor să mai tragă puţin de timp.

Mai bine se anunţă însă în luna septembrie, atunci când scăderile de preţuri chiar se vor simţi şi în buzunarul turiştilor. Va fi şi vreme plăcută, aşa că sezonul estival poate continua.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri economice » Vacanţă la mare, în sezonul reducerilor! Preţurile scad pe litoral abia din septembrie