Emoţii ȋnainte de șaisprezecimi, ȋntr-o nouă zi a Campionatului Mondial la Antena 1, lider de audienţă
Spectacol și speranţă ȋn ultima zi ȋnaintre de șaisprezecimile Campionatului Mondial 2026, care se vede ȋn exclusivitate ȋn universul Antena. Arbitrul român Istvan Kovacs, faţă ȋn faţă cu Lionel Messi, ȋn meciul ȋn care starul lui Inter Miami a stabilit un nou record impresionant: a devenit primul jucător care marchează în şapte partide consecutive la Campionatul Mondial. Echipele din grupele J, K și L, care mai aveau o șansă la calificare, au dat totul pe teren ȋn speranţa unui loc ȋn șaisprezecimi. Confruntarea grupei L, Panama – Anglia, rezultat 0-2, dar și partida din ziua anterioară, Uruguay – Spania (grupa H, rezultat 0-1), pentru care datele de audienţă au fost furnizate astăzi, s-au impus ca lider detașat de audiență.
Începând de diseară, Mondialul nu iartă pe nimeni, căci astăzi ȋncepe adevărata dramă: primul meci eliminatoriu de la turneul final: Canada, una dintre ţările-gazdă ale competiţiei ȋntâlnește Africa de Sud, una dintre surprizele mari ale turneului, care au șocat planeta și acum vor s-o cucerească, ȋn direct, de la 22.00, pe Antena 1 și AntenaPLAY.
Partida grupei L, disputată în intervalul 00.00 – 01.55, Panama - Anglia, rezultat 0-2, transmisă ȋn direct pe Antena 1 și AntenaPLAY, a fost prima opţine de vizionare a telespectatorilor, cu 32.8% cotă de piață, urmată de Pro Tv cu 12% cota de piaţă, date ȋnregistrate la nivelul publicului comercial cu vârste cuprinse ȋntre 21 și 54 de ani. Ierarhia se păstrează şi la nivelul publicului urban, unde programul a ȋnregistrat 28.3% cotă de piaţă, fiind urmat de Pro TV cu 11.1% cota de piaţă, dar și la nivelul ȋntregii ţări, unde Antena 1 a ȋnregistrat 22% cotă de piaţă, urmată tot de Pro TV cu 14.3% cota de piaţă. În paralel, românii s-au bucurat și de cealaltă confruntare a grupei L, Croaţia - Ghana, rezultat 2-1, transmisă ȋn direct pe Antena 3 CNN și AntenaPLAY.
Şi partida din ziua anterioară, Uruguay - Spania (grupa H, rezultat 0-1), pentru care datele de audienţă au fost furnizate astăzi a condus clasamentul audienţelor, ȋnregistrând 36.7% cotă de piaţă la nivelul publicului comercial cu vârste cuprinse ȋntre 21 și 54 de ani.
Azi-noapte, Anglia a câştigat cu 2-0 meciul cu Panama, din etapa a treia a Grupei L, de la Cupa Mondială, ȋn direct pe Antena 1 și AntenaPLAY. Golurile lui Bellingham şi Kane au făcut ca echipa lui Thomas Tuchel să încheie pe primul loc această grupă. În celălalt meci al grupei, transmis ȋn direct pe Antena 3 CNN și AntenaPLAY, Croaţia a învins Ghana cu 2-1, iar vicecampioana mondială din 2018 a terminat pe locul 2. Ghana, de pe locul 3, şi-a asigurat şi ea calificarea în 16-imile Cupei Mondiale.
De la ora 02.30, ȋn direct pe Antena 1 și AntenaPLAY, Columbia și Portugalia au remizat, rezultat 0-0. Columbia și Portugalia au încheiat la egalitate în derby-ul grupei K, rezultat care îi trimite pe sud-americani pe primul loc și pe o parte de tablou, teoretic, mai ușoară. Portugalia va avea meci cu vicecampioana mondială din 2018, Croația, pentru ca într-un eventual meci din optimi să dea de Spania. Columbia a ratat mai mult, însă Bruno Fernandes a avut cea mai mare ocazie a meciului. În prelungiri, Columbia a avut și un gol anulat. În paralel, pe Antena 3 CNN și AntenaPLAY, RD Congo a învins Uzbekistan, în etapa a treia a Grupei K de la Cupa Mondială 2026, scor 3-1, şi a obţinut calificarea în 16-imile de finală ale turneului final. Africanii au întors rezultatul în repriza secundă, după ce au fost conduşi încă din minutul 10.
În această dimineaţă, de la ora 05.00, ȋn direct pe Antena 1 și live ȋn AntenaPLAY, Istvan Kovacs a fost la centru ȋn meciul Iordania – Argentina, rezultat 1-3, ȋn care Messi a ȋnregistrat un nou record impresionant: a devenit primul jucător care marchează în şapte partide consecutive la Campionatul Mondial. Lionel Messi este şi golgheterul all-time al Campionatului Mondial, cu 18 reuşite. Campioana mondială, Argentina, a plecat ca din tun la turneul din SUA, Mexic și Canada. Cu un Messi dezlănțuit, cu 6 goluri în cele trei partide, Argentina arată că este gata să-și apere titlul câștigat în Qatar. A fost al doilea meci pe care Istvan Kovacs l-a condus la un turneu final. El a anulat două goluri ale Argentinei pentru offside și a dat un penalty pentru sud-americani.
În paralel, Algeria şi Austria au remizat, scor 3-3, în ultima etapă a Grupei J, în direct pe Antena 3 CNN şi live în AntenaPLAY. Ambele naţionale s-au calificat în şaisprezecimile Campionatului Mondial. Finalul partidei de la Kansas a fost unul dramatic. Mahrez a reuşit să marcheze pentru 3-2 în minutul 90+4, scor la care Austria era eliminată de la Mondial. Kalajdzic a egalat, însă, două minute mai târziu, ducându-şi naţionala în fazele eliminatorii ale turneului final.
Astăzi ȋncep șaisprezecimile Campionatului Mondial 2026. Iată echipele care se vor duela ȋn această etapă a competiţiei:
1. Germania – Paraguay (29 iunie, ora 23:30, Boston Stadium)
2. Franța – Suedia (1 iulie, ora 00:00, New Jersey Stadium)
3. Africa de Sud- Canada (28 iunie, ora 22:00, Los Angeles Stadium)
4. Olanda – Maroc (30 iunie, ora 04:00, Monterrey Stadium)
5. Portugalia – Croaţia (3 iulie, ora 03.00, Toronto)
6. Spania – Austria (2 iulie, ora 22:00, Los Angeles)
7. SUA – Bosnia – (2 iulie, ora 03:00, San Francisco Bay Area Stadium)
8. Belgia – Senegal (1 iulie, ora 23:00, Seattle)
9. Brazilia – Japonia (29 iunie, ora 20:00, Houston Stadium)
10. Coasta de Fildeş – Norvegia (30 iunie, ora 20:00, Dallas Stadium)
11. Mexic – Ecuador (30 iunie, ora 04:00, Mexico City)
12. Anglia – Congo (1 iulie, ora 19:00, Atlanta)
13. Argentina – Capul Verde (4 iulie, ora 01:00, Miami Stadium)
14. Australia – Egipt (3 iulie, ora 21:00, Dallas Stadium)
15. Elveția – Algeria (3 iulie, ora 06:00, Vancouver)
16. Columbia – Ghana (4 iulie, ora 04:30, Kansas City)
Şaisprezecimile turneului final vor debuta cu duelul dintre Africa de Sud şi Canada. Partida se va disputa de la ora 22:00 şi va fi în direct pe Antena 1 şi live în AntenaPLAY. Meciul se va juca la Los Angeles, pe SoFi Stadium.
