Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Europa face economii pentru a nu suferi de frig la iarnă. România ar plăti gazele la jumătate de preţ dacă s-ar decupla de la bursa europeană, dar riscul e imens

Fac economie vara, ca să nu îngheţe de frig la iarnă. Spania ia măsuri pentru a face economie de energie, oferă bilete gratuite de tren şi stinge lumina în vitrinele magazinelor, iar Italia a anunţat că facturile la gaze nu vor mai fi calculate pe baza preţului european de referinţă al gazului. Noi, dacă România s-ar decupla de la bursa europeană, am plăti jumătate de preţ, dar am risca sancţiuni din partea Uniunii Europene.

de Redactia Observator

la 02.08.2022 , 20:17

După exemplul Germaniei şi Franţei, Spania trece şi ea la restricţii pentru a reduce consumul de gaz. Astfel, birourile, restaurantele şi magazinele vor ţine uşile închise, dacă este pornit aerul condiţionat, iar luminile în vitrinele magazinelor se vor stinge la ora 22:00. "Iarna, temperatura trebuie menţinută la un maxim de 19 grade Celsius şi în vară aerul condiţionat va fi setat la un minim de 27 de grade Celsius", a declarat Teresa Ribera, Ministru spaniol al Tranziţiei Ecologice.

Riscul uriaş la care se expune România dacă ar ieşi de pe bursa europeană

Clădirile publice intră în beznă în afara orelor de program. Iar din 1 septembrie şi până la finalul anului, toate călătoriile cu trenul pe o distanţă de mai puţin de 300 de km vor fi gratuite în Spania. Decizie istorică prin care se doreşte descurcajarea folosirii maşinilor personale. Restricţiile ating chiar şi Crăciunul, care va avea mai puţine decoraţiuni. În Italia, pe lângă restricţii, oficialii de la Roma vor să se asigure că nu vor fi preţuri uriaşe, la gaze, în iarnă. Din octombrie, facturile nu vor mai fi calculate pe baza preţului european de referinţă al gazului, stabilit pe bursa de la Amsterdam, ci se vor raporta la preţul prevăzut în contractele de gaze pe care Italia le cumpără din Africa sau Azerbaidjan, de exemplu. Speră astfel ca preţul pe care italienii îl vor plăti pentru un megawatt-oră să fie mult mai mic.

Vezi și

"Gazele din Azerbaidjan sunt gaze pe cotaţiile produselor petroliere, nu pe bursă. Vorbim de contractele de achiziţie, nu de cele din facturi", a declarat Dumitru Chisăliţă, expert în energie. Dacă România s-ar decupla de la bursa europeană, am plăti la jumătate pentru un megawat oră. Însă, soluţia italienilor nu poate fi implementată şi la noi. "În momentul în care vii şi zici: preţul în România e de 600 de lei Mgw în loc de 900 cât e acum, gazul, teoretic, va ieşi din ţară. Ar trebui să vii să zici că se interzice exportul de gaze. În momentul ăla intri în conflict cu Uniunea Europeană. Interzicerea exporturilor înseamnă infringement", a declarat Dumitru Chisăliţă, expert în energie.

Toate aceste măsuri sunt anunţate de statele europene, după ce Rusia a redus considerabil livrările de gaz de pe continent. Gazprom a anunţat că, luna trecută, a avut cea mică producţie zilnică de gaze din ultimii 14 ani. Este unul dintre modurile în care Rusia se asigură că preţul gazelor rămâne unul ridicat.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri economice » Europa face economii pentru a nu suferi de frig la iarnă. România ar plăti gazele la jumătate de preţ dacă s-ar decupla de la bursa europeană, dar riscul e imens