Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Exporturile Chinei către SUA, cel mai sever declin din ultimii 5 ani, în luna mai

Exporturile Chinei către SUA au scăzut în mai cu 34,4%, cel mai sever declin din februarie 2020, în ciuda acordului comercial încheiat pe 12 mai între cele două super puteri economice. Scăderea poate fi explicată totuşi şi de faptul că în aprilie și martie exporturile au crescut puternic, pentru a evita anticipatele creșteri de taxe vamale.

de Redactia Observator

la 09.06.2025 , 14:37

Exporturile Chinei către SUA, cel mai sever declin din ultimii 5 ani, în luna mai Colaj foto: Donald Trump şi Xi Jinping - Profimedia

Exporturile Chinei au crescut luna trecută mai puțin decât se estima, în condițiile în care cel mai sever declin al livrărilor către Statele Unite din ultimii cinci ani a contracarat cererea solidă de pe alte piețe, relatează Bloomberg, citată de Agerpres. 

În luna mai, exporturile Chinei au crescut, în ritm anual, cu aproape 5%, ajungând la 316 miliarde de dolari, în timp ce economiștii se așteptau la un avans de 6%. În pofida nivelului record al exporturilor de până acum în acest an, prăbușirea cererii din SUA ar putea fi unul dintre factorii care au determinat Beijingul să inițieze discuții cu negociatorii președintelui Donald Trump la Geneva și să ajungă la un armistițiu provizoriu privind taxele vamale.

Conform calculelor Bloomberg, exporturile Chinei către Statele Unite au scăzut luna trecută cu 34,4%, cel mai sever declin din februarie 2020, când primul val al pandemiei afecta economia chineză. Această prăbușire a avut loc în pofida acordului comercial încheiat pe 12 mai între cele două mari economii mondiale.

Articolul continuă după reclamă

Reculul semnificativ a contracarat creșterea de 11% a exporturilor Chinei către alte piețe. "Perspectivele comerciale rămân extrem de nesigure în acest moment. Aprovizionarea anticipată ar urma să susțină evoluția exporturilor în luna iunie, dar creșterea se va atenua în lunile următoare", a apreciat Zhiwei Zhang, economist-șef la Pinpoint Asset Management.

Tot în luna mai, exporturile Chinei către Vietnam au crescut, în ritm anual, cu 22%, depășind nivelul de 17 miliarde de dolari pentru a treia lună consecutiv, pe fondul eforturilor companiilor chineze de a-și redirecționa mărfurile către țări terțe, pentru a evita taxele vamale americane.

În plus, importurile Chinei au scăzut cu 3,4%, marcând a treia lună consecutivă de declin, astfel că excedentul comercial s-a situat la 103 miliarde de dolari în luna mai, conform datelor oficiale publicate luni.

"O încetinire a creșterii exporturilor Chinei și un declin mai amplu al livrărilor către Statele Unite sugerează că armistițiul din războiul comercial nu a produs încă o diferență majoră", susține David Qu, economist la Bloomberg.

Majorarea generală a exporturilor Chinei ar urma să sprijine economia, iar excedentul comercial record - de aproape 500 de miliarde de dolari înregistrat până acum în 2025 - ajută companiile afectate de cererea slabă de pe piața internă. Dacă riscurile la adresa comerțului mondial se vor concretiza, China s-ar putea confrunta cu o încetinire severă a economiei în a doua jumătate a anului, avertizează analiștii.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
V-aţi încuraja copiii spre o carieră în gaming?
Observator » Ştiri economice » Exporturile Chinei către SUA, cel mai sever declin din ultimii 5 ani, în luna mai