Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Galaţi va avea un aeroport ultra modern. Peste 20 de firme vor să se ocupe de studiul de fezabilitate

Peste 20 de firme vor să se ocupe de studiul de fezabilitate al aeroportului care se va construi la Galați.

de Adrian Obreja

la 24.08.2022 , 08:32

Se fac paşi importanţi pentru construcţia viitorului aeroport de la Galaţi. Au fost depuse două oferte pentru realizarea studiului de fezabilitate, inclusiv a studiilor arheologice, de mediu, de teren, precum şi diferite expertize tehnice cu privire la viitoarele funcţii ale aeroportului. Aceste două oferte însumează 22 de firme care vor să realizeze aceste studii. Vorbim aici despre asociaţi sau subcontractanţi ai principalilor ofertanţi.

După ce vor fi analizate ofertele, urmează să fie stabilit câştigătorul în cel mai scurt timp. Câştigătorul licitaţiei are termen mai puţin de un an să vină cu planul viitorului aeroport, inclusiv cu planul pentru terminalul special "cargo" pentru transport mărfuri. Aeroportul va fi construit la aproximativ 20 de kilometri de oraş şi reprezintă unul dintre cele mai importante proiecte de dezvoltare din această zonă, alături de podul de peste Dunăre de la Brăila.

Vezi și
Adrian Obreja Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri economice » Galaţi va avea un aeroport ultra modern. Peste 20 de firme vor să se ocupe de studiul de fezabilitate