Antena Meniu Search
x

Klaus Iohannis retrimite în Parlament legea dării în plată

Președintele Klaus Iohannis a cerut vineri Parlamentului reexaminarea legii privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite

Președintele Klaus Iohannis a cerut vineri Parlamentului reexaminarea legii privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite

Potrivit cererii de reexaminare, principiul dării în plată este un principiu economic şi juridic care induce partajarea riscurilor, în mod echitabil, între creditor şi debitor. Aplicarea acestui concept este binevenită, însă trebuie să aibă în vedere adaptarea instituţiei dării în plată la specificul acestui tip de contract, care este unul pe termen lung, se arată în solicitarea preşedintelui către Parlament.

"Darea în plată trebuie legiferată astfel încât să preîntâmpine sau să diminueze hazardul moral în relaţia dintre creditor şi debitor, într-un context contractual în care comportamentele economice ale acestora să fie ghidate de principiul responsabilităţii în privinţa drepturilor şi obligaţiilor lor legitime. Pe de altă parte, reglementarea raporturilor contractuale dintre debitorii aflaţi în imposibilitatea de a-şi achita creditele ipotecare pentru achiziţionarea de locuinţe şi creditorii acestora răspunde, totodată, unei problematici care are şi profunde conotaţii sociale şi pentru care soluţiile legislative trebuie să ofere celor aflaţi într-o asemenea situaţie predictibilitate şi securitate juridică. Din aceste perspective, considerăm că actele normative în materie trebuie să fie clare şi lipsite de orice echivoc, doar astfel putând fi realizat scopul avut în vedere de legiuitor", se mai spune în solicitare, potrivit Mediafax.

Preşedintele mai spune că prin instituirea unor proceduri menite să deroge de la Codul de procedură civilă, prin derogarea cvasi-generală de la Codul civil, prin absenţa unor prevederi exprese de corelare cu alte acte normative incidente, precum şi prin utilizarea unei terminologii neclare, Legea privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, în forma transmisă la promulgare, poate genera dificultăţi în aplicare şi o practică judiciară neunitară.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Sunteţi de acord ca permisul auto să poată fi obţinut de la 17 ani?

Observator » Stiri economice » Klaus Iohannis retrimite în Parlament legea dării în plată