Locul din România unde poți culege cireșe gratis. Cu o singură condiţie
Tot mai multe livezi din România adoptă sistemul "culegi singur" (pick-your-own), prin care clienții își recoltează singuri fructele. Soluția îi ajută pe producători să reducă cheltuielile, iar consumatorii se bucură de fructe proaspete. Un astfel de exemplu vine din Giurgiu.
Proprietarul unei livezi de cireşe din comuna Izvoarele, satul Chiriacu, îi invită pe oameni să își culeagă singuri fructele direct din livadă, după un principiu simplu: jumătate din cantitatea recoltată rămâne celui care culege, iar cealaltă jumătate revine producătorului, fără ca vizitatorii să plătească nimic, scrie AgroIntel.
"Anul acesta producția de cireșe a fost bună, nu vorbim despre supraproducție, ci despre o recoltă normală, de calitate. Având cireșe certificat ecologic, ne-am bucurat că și vânzările au mers bine, așa că după ce am atins obiectivul de vânzări, ne-am gândit să facem ceva și pentru comunitate, pentru cei care vin în livadă, pentru cei care ne-au susținut mereu cumpărând an de an cireșe de la noi.
Poate pentru alții pare o inițiativă ciudată, dar noi ne-am dorit să oferim ceva special tuturor celor care în această perioadă vor să consume cireșe proaspete și fac efortul de a veni să le culeagă direct din livada noastră", a declarat fermierul pentru publicaţia citată.
Modelul "culegi singur", deja popular în Europa, devine tot mai popular şi în fermele şi livezile de la noi. Pentru fermieri, acest sistem reduce costurile cu recoltarea și pierderile din livadă, iar pentru consumatori oferă acces la fructe proaspete, culese direct din pom, la prețuri avantajoase sau, ca în cazul de față, chiar gratis.
