Video Mii de tone de fructe şi legume româneşti nu-şi găsesc locul în supermarketuri. Care e motivul
Paradox supărător în magazine! Cu mii de tone de fructe şi legume româneşti proaspăt recoltate, mare parte din rafturi tot sunt ocupate cu roșii turceşti, castraveți polonezi şi caise greceşti. Supermarketurile preferă marfa mai ieftină, din străinătate, şi îi obligă astfel şi pe fermierii noştri să scadă preţul.
Două tone de dovlecei va recolta un fermier din judeţul Giurgiu. "Dovlecelul e 3 lei. Preţurile cu care vindem legumele sunt aceleaşi, dar s-au dublat costurile de producţie", a declarat Cristian Barbu, producător. Pentru că s-a asociat într-o cooperativă agricolă, legumele lui vor ajunge într-un supermarket. În acest depozit din judeţul Giurgiu vor ajunge 100 de tone de roşii, 200 de tone de ardei, vinete, castraveţi şi alte legume de la 800 de producători din întreaga ţară.
Anul trecut am importat aproape două milioane de tone de fructe şi legume în valoare de peste 10 miliarde de lei
Deși ne aflăm în plin sezon al fructelor și legumelor româneşti, magazinele încă mai aduc marfă din străinătate. Supermarketurile sunt pline de legume din import. Avem roşii din Turcia, castraveţi din Grecia, ardei din Turcia şi dovlecei din Spania. "Temerea noastră e ca în următoarele 2 săpt nu cumva să avem vreo infuzie de import şi să ne stopeze preţurile. Ei vând cu un preţ mai mic decât noi, sub preţul ne producţie şi ne ducem în pierderile pe care an de an la contorizăm", a declarat Vlad Gheorghe, Organizaţia Producătorilor de Legume şi Fructe. "Atunci când e sezon, să mai stopeze un pic importul de marfă de afară. Ar trebui să punem preţ pe ce se face în România", a declarat Cristian Barbu, producător. Datele oficiale arată că importăm masiv şi în plin sezon. În iunie anul trecut au intrat în ţară 60.000 de tone de legume, iar fructele, mai multe decât cele aduse iarna. Diferenţa de preţ este mare, dar şi de calitate, la fel, spun fermierii autohtoni.
"Noi livrăm undeva la 8-10 lei, avem unele creţe, 12 lei. Cele de import sunt sub 5 lei la raft", a declarat Vlad Gheorghe, Organizaţia Producătorilor de Legume şi Fructe. Cumpărătorii caută gustul românesc, dar, uneori, nu sunt siguri ce cumpără nici când văd etichetele. "Produsul românesc e mai neuniform. mai apare o codiţă, e ciupit, murdar. Când apar cele la caserole, desenate, nu prea sunt româneşti", a declarat Vlad Gheorghe, Organizaţia Producătorilor de Legume şi Fructe. Anul trecut am importat aproape două milioane de tone de fructe şi legume în valoare de peste 10 miliarde de lei.
