Observator » Evenimente » ANIMAŢIE. Lacul Herăstrău va fi mai mic după lucrări. Românii încep să găsească "artefacte", după golire

ANIMAŢIE. Lacul Herăstrău va fi mai mic după lucrări. Românii încep să găsească "artefacte", după golire

Andreea Milea | Timp citire: 3 minute
Publicat la 16.06.2026, 21:03 | Modificat la 16.06.2026, 21:03

Cel mai mare lac din București, Herăstrău, îşi va micşora suprafaţa după modernizarea cerută de Primăria Capitalei. După ce a fost complet secat, muncitorii au început să îi refacă malurile aflate în pericol de prăbușire. Această consolidare va îngusta lacul, pentru că noile maluri vor înainta un metru în apă faţă de poziţia actuală.

Golit pentru prima oară în 80 de ani de când există, lacul Herăstrău i-a uimit pe trecători. Pe fundul apei erau zeci de trotinete, biciclete, scaune, ambalaje de plastic. Unii s-au ales și cu o amintire.

Trecător: Toc de pistol.

Reporter: Unde l-ați găsit, în ce zonă? Chiar aici jos?

Articolul continuă după reclamă

Trecător: Da. Un telefon. Și un domn a găsit o cască germană mai încolo, spre baraj.

Lacul Herăstrău arată deja ca o insulă și este aproape complet secat. Constructorul a început deja lucrările de câteva zile, aici în zona podului Băneasa unde ridică un drum provizoriu pe care vor sta utilajele ce vor construi noul mal al lacului Herăstrău. Prima bucată o vom vedea chiar aici în aproximativ 30-45 de zile, pe o distanță de aproximativ 200-300 de metri.

Utilaje grele, de 20-25 de tone, vor amplasa plăci din plastic rezistent în cuva lacului. Între acestea și vechile maluri va fi montată o pânză în care vor fi turnate mâl și pietriș, pe post de sistem de filtrare. La final, totul va fi acoperit cu beton - aceeași soluție folosită și pentru lacul Floreasca.

Pe acelaşi subiect

La final, o placă de beton va uni malurile vechi și noua lucrare - un trotuar mult mai lat decât cel de acum.

"Deci pe malul lacului va apărea o grindă de beton lată de doi metri, din beton armat care înglobează ambele apărări: cea către lac, cea nouă și cea veche, către parc. Lacul pe tot perimetrul se va micșora cu un metru", a explicat Iulian Drăgunoiu, constructor.

Aceeași operațiune va fi executată pe cele cinci insule ale lacului Herăstrău.

"Este mai dificil accesul la insule pentru că trebuie să trecem prin cuva lacului, unde mâlul e de aproximativ un metru, un metru și jumătate. E chiar mlaștină aici, dacă ai ghinionul să cazi acolo, greu te scoate cineva", a mai spus Iulian Drăgunoiu.

În paralel, aproape 6.000 de arbori de pe malurile Herăstrăului au fost însemnați pentru a fi expertizați.

"Inventarierea lor va dura între 6 și 7 luni. Se vor defrișa, se vor tăia coroanele arborilor care încurcă și vom avansa etapă cu etapă de-a lungul constructorului", a declarat Andreea Răducu, președinte Asociația Peisagiștilor din România.

"Vedeți acolo un utilaj care are braț de 18 metri, îl vedeți cum stă între doi copaci. Deci după ce termină într-o jumătate de oră, o oră ce are de făcut acolo, nu mai are ce face, pentru că nu are spațiu", ne-a arătat Iulian Drăgunoiu.

Refacerea malurilor costă 55 de milioane de lei și va dura aproape un an.

Reporter: Vom vedea lacul din nou plin cu apă când?

Iulian Drăgunoiu: Eu zic că undeva la începerea sezonului estival de anul viitor.

Andreea Milea

Reporter senior la Observator Antena 1 şi prezentator la Observator de Weekend. 10 ani de experienţă în jurnalism de administraţie publică.

Like