Observator » Ştiri economice » Ministerul Finanţelor a împrumutat peste un miliard de lei de la bănci pentru finanţarea deficitului bugetar

Ministerul Finanţelor a împrumutat peste un miliard de lei de la bănci pentru finanţarea deficitului bugetar

Ministerul Finanţelor a împrumutat luni peste un miliard de lei de la bănci - Sursa: Profimedia
Denisa Vladislav | Timp citire: 1 minut
Publicat la 03.08.2026, 15:52 | Modificat la 03.08.2026, 16:14

Ministerul Finanţelor a împrumutat, luni, 1,099 miliarde lei de la bănci, printr-o emisiune de obligaţiuni de tip benchmark, cu o maturitate reziduală la 24 luni, la un randament mediu de 6,25% pe an, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României, citate de Agerpres. 

Valoarea nominală a emisiunii a fost de un miliard de lei, iar băncile au subscris 1,339 miliarde lei. 

Marţi este programată o licitaţie suplimentară prin care statul vrea să atragă încă 164,9 milioane de lei la randamentul stabilit luni pentru obligaţiuni.

Ministerul Finanţelor (MF) a planificat, în luna august 2026, împrumuturi de la băncile comerciale în valoare de 7,2 miliarde de lei, la care se poate adăuga 15% din valoarea nominală adjudecată la licitaţiile de referinţă, în cadrul sesiunilor suplimentare de oferte necompetitive organizate exclusiv pentru instrumentele de tip benchmark.

Articolul continuă după reclamă

Suma de 7,2 miliarde lei prevăzută în prospectele de emisiune a certificatelor de trezorerie cu discont şi a obligaţiunilor de stat de tip benchmark este cu 1,3 miliarde lei mai mică faţă de cea care a fost programată în luna iulie 2026, de 8,5 miliarde de lei, şi va fi destinată refinanţării şi rambursării anticipate a datoriei publice şi finanţării deficitului bugetului de stat.