Observator » Ştiri economice » Ministerul Muncii: 800.000 de contracte de muncă suspendate, peste 150.000 persoane au rămas fără serviciu

Ministerul Muncii: 800.000 de contracte de muncă suspendate, peste 150.000 persoane au rămas fără serviciu

Violeta Alexandru Violeta Alexandru, ministrul Muncii și Protecției Sociale - Mediafax Foto / Andreea Alexandru via Hepta
Daniel Murărescu | Timp citire: 2 minute
Publicat la 02.04.2020, 18:26 | Modificat la 02.04.2020, 18:37

Ministerul Muncii și Protecției Sociale (MMPS) a prezentat situația contractelor de muncă suspendate și a celor încetate, înregistrate în data de 1 aprilie 2020 la Inspecția Muncii.

Ministerul Muncii și Protecției Sociale (MMPS) a prezentat situația contractelor de muncă suspendate și a celor încetate, înregistrate în data de 1 aprilie 2020 la Inspecția Muncii.

Potrivit informațiilor venit de la Minister, 795.291 de contracte individuale de muncă au fost suspendate, dintre care 207.688 în Industria prelucătoare, 156.361 în Comert cu ridicata și cu amănuntul; repararea autovehiculelor și motocicletelor, 10.667 în Hoteluri și restaurante.

Angajații au intrat astfel în șomaj tehnic.

Articolul continuă după reclamă

Totodată, 155.675 de contracte individuale de muncă au fost încetate, dintre care 30.873 în Comerț cu ridicata și amănutul; repararea autovehiculelor și motocicletelor, 27.174 în Industria prelucrătoare și 19.254 în Construcții

"Reamintim că Guvernul României a decis să sprijine salariații angajatorilor aflați în șomaj tehnic prin acoperirea integrală a fondurilor aferente. Astfel, angajatorii care au salariați prin Contracte Individuale de Muncă (CIM) și pe care i-au înregistrat în REVISAL ca intrând în șomaj tehnic, se vor adresa Agențiilor județene pentru ocuparea forței de muncă din județul în care angajatorul are sediul social. Celelalte persoane, care au alte forme de angajare (PFA, drepturi de autor etc.), se vor adresa Agențiilor județene pentru plăți și inspecție socială din județul în care au înregistrat activitatea", se arată în comunicatul postat pe site-ul Ministerului Muncii.