Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video O afacere cu "rădăcini exotice" câştigă teren în România. Cererea e imensă: la cât ajung preţurile

O idee de afacere de succes. Cei care îşi doresc ar putea mânca fructe exotice chiar din propria grădină. Vorbim despre kiwi, curmale chinezeşti sau banana nordului. Cercetătorilor de la Stațiunea Pomicolă Istrița din Buzău au reuşit să aclimatizeze arbuşti de fructe exotice la noi în ţară şi i-au scos la vânzare, iar cererea este mare. 

de Redactia Observator

la 25.04.2023 , 13:52

Planta exotică din imagini este una dintre cele care se găsesc din acest an la Staţiunea Pomicolă Istriţa din Buzău: "Este specia Ziziphus Jujuba, curmalul chinezesc, soiul Xuan Cheng. Acesta face nişte fructe alungite". Noile specii exotice, care au fost cultivate aici, s-au aclimatizat foarte bine şi sunt deja căutate de oamenii care vor să le planteze în grădinile proprii. 

Afacere de succes. Specia cea mai căutată

"Este primul an în care avem această gamă la vânzare: curmal chinezesc, asimina, adică banana nordului, şi kiwi. Iar ca şi cerere, zilnic vindem din aceste specii", spune Andrei Tabacu, cercetător.

Vezi și

Cea mai mare cerere este pentru kiwi. Planta este uşor de îngrijit, rezistă la secetă, iar fructele sale sunt foarte gustoase şi extrem de sănătoase. "Este uşor de întreţinut, nu are boli sau dăunători. Pe lângă kiwi, ca şi cerere, mai este la curmalul chinezesc, pentru că la fel se doresc plante care să intre cât mai repede pe rod", explică Andrei Tabacu, cercetător.

Pe acelaşi subiect

Cum trebuie îngrijite plantele exotice

Aclimatizarea acestor specii la noi în ţară a fost posibilă datorită schimbărilor climatice din ultima perioadă. Ce e drept, în primii doi ani, plantele exotice trebuie învelite în paie pentru a fi ferite de frig, dar cu timpul, spun specialiştii, acestea ar putea fi cultivate pe suprafeţe din ce în ce mai mari.

"Dacă putem să le cultivăm la noi în ţară, de ce să nu le cultivăm. Ani la rândul clima se schimbă, apar specii, noi, apar soiuri noi, e păcat să nu le testăm şi să nu le valorificăm", crede Rareș Pîndaru, director Stațiunea Pomicolă Istrița.

Cât costă arbuştii de fructe exotice

Arbuştii de fructe exotice au preţuri cuprinse între 30 şi 50 de lei, în funcţie de specie. 

  • Cât costă asimina - 30 lei/ bucata
  • Cât costă un curmal chinezesc - 50 lei/ bucata
  • Cât costă un arbust de kiwi - 50 lei/ bucata
Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
SONDAJ: Aţi folosit un Advent Calendar în perioada sărbătorilor de iarnă?
Observator » Ştiri economice » O afacere cu "rădăcini exotice" câştigă teren în România. Cererea e imensă: la cât ajung preţurile