Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Opt din zece români interesaţi de fotovoltaice nu ştiu ce documente au nevoie ca să se înscrie la Casa Verde 2024

Casa Verde 2024. Aproape 80% dintre românii interesaţi să devină beneficiari ai programului ”Casa Verde” pentru a scăpa de grija facturilor la energie nu ştiu de ce acte au nevoie pentru a se înscrie în program şi a fi eligibili pentru finanţare, arată datele interne Kilowat, companie de sisteme fotovoltaice din România.

de Redactia Observator

la 02.09.2024 , 18:02

Opt din zece români interesaţi de fotovoltaice nu ştiu ce documente au nevoie ca să se înscrie la Casa Verde 2024 Opt din zece români interesaţi de fotovoltaice nu ştiu ce documente au nevoie ca să se înscrie la Casa Verde 2024

”Aproape 80% dintre românii interesaţi să devină beneficiari Casa Verde pentru a scăpa de grija facturilor la energie nu ştiu de ce acte au nevoie pentru a se înscrie în program şi a fi eligibili pentru finanţare”, arată datele interne Kilowat, companie de sisteme fotovoltaice din România.

Mai mult, o parte importantă dintre români nu au acces la Internet sau nu ştiu să folosească aplicaţia de înscriere, ratând astfel şansa de a beneficia de finanţarea pentru panouri solare.

Confuzie legată de înscrierea în program

Articolul continuă după reclamă

În ultimii ani, Kilowat a instalat panouri solare pentru peste 3.000 de beneficiari Casa Verde, din care peste 2.000 în sesiunea 2023. În fiecare an, în mod constant, românii apelează la companie pentru a obţine informaţii esenţiale despre sesiunea din anul respectiv, cele mai multe persoane dorind să afle ce documente trebuie să pregătească pentru înscriere.

Pe acelaşi subiect

“În ultimele luni, mii de persoane ne-au contactat pentru a solicita informaţii despre programul Casa Verde 2024. În 60% din cazuri, au întrebat când începe programul, în aproape 80% din cazuri ce documente sunt necesare pentru înscriere, iar în 40% din cazuri au întrebat dacă înscrierea poate fi făcută de compania noastră, deoarece o parte din ei nu au acces la Internet sau nu ştiu să folosească aplicaţia de înscriere. Din aceste cauze, mulţi români nu reuşesc să se înscrie în programul Casa Verde. Încă există confuzie legat de documentele şi procesele necesare înscrierii în programul Casa Verde, iar pentru a-i ajuta vom lansa, începând cu această săptămână, o serie de sesiuni de informare, online, un webinar gratuit, prin care aducem clarificări şi răspundem întrebărilor viitorilor beneficiari. Românii doresc să devină independenţi energetic şi să scape de grija facturilor, având în vedere scumpirile din ultima vreme şi cele anunţate pentru următoarea perioadă. Şi, astfel, suntem pregătiţi să îi ajutăm cu detaliile pe care trebuie să le ştie pentru a aplica pentru finanţare”, explică Albert Soare, fondator Kilowat.

Înscrierile încep pe 27 septembrie

Înscrierile în sesiunea Casa Verde 2024 încep pe 27 septembrie şi au loc pe site-ul AFM, conform Ministerului Mediului, sesiunea de anul acesta având un buget record de 2 miliarde de lei şi o finanţare per beneficiar eligibil de 30.000 de lei pentru panouri solare şi baterii de stocare a energiei.

Reprezentanţii Kilowat recomandă pregătirea chiar din acest moment a documentelor necesare pentru înscrierea în program. Cel mai important de ştiut este că, pentru a fi eligibili pentru finanţare, numai proprietarii locuinţei se pot înscrie şi aceştia nu trebuie să aibă datorii la bugetul de stat.

Concret, pentru a se înscrie şi a fi eligibili în programul Casa verde, aplicanţii trebuie să aibă următoarele documente:

  • Cerere de înscriere în program - completată cu datele necesare (va fi disponibilă odată ce va fi publicat ghidul de înscriere în sesiunea 2024)
  • Act de identitate al solicitantului (proprietar al locuinţei)
  • Certificat de atestare fiscală, obţinut de la ANAF - dovada că solicitantul nu are datorii la bugetul de stat;
  • Certificat de atestare fiscală privind impozitele şi taxele locale - DITL - dovada faptului că nu sunt datorii la bugetul local;
  • Extras de carte funciară - ANCPI - se poate obţine online de pe site-ul Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliara sau fizic la instituţie; extrasul de Carte Funciară nu trebuie să fie mai vechi de 60 de zile, iar din acesta trebuie să rezulte dreptul de proprietate al solicitantului asupra imobilului construcţie deservit de sistemul de panouri fotovoltaice pentru care se solicită finanţarea

Noutatea programului Casa Verde 2024

Programul Casa Verde 2024 vine cu o noutate, şi anume finanţarea bateriilor de stocare a energiei.

”Cum prin Casa Verde 2024 sunt finanţate şi bateriile de stocare a energiei, beneficiarii care îşi doresc autonomie energetică completă au o responsabilitate majoră - alegerea unor baterii adecvate şi colaborarea cu instalatori autorizaţi de ANRE pentru a evita riscuri severe. Utilizarea unor acumulatori deficitari sau instalarea necorespunzătoare a acestora poate duce la reducerea capacităţii de stocare a energiei cu peste 50%, la funcţionarea deficitară a întregului sistem fotovoltaic sau chiar la incendii”, anunţă compania.

Mai mult, alegerea este cu atât mai importantă cu cât finanţarea prin programul Casa Verde este permisă o singură dată pentru beneficiari.

“La cea mai mică eroare de montaj, bateriile îşi pot pierde peste 50% din capacitatea de stocare, astfel că investiţia iniţială şi contribuţia beneficiarilor devin practic inutile. Recomandarea noastră este ca românii care îşi doresc să scape de grija facturilor la energie să acţioneze responsabil şi să lucreze doar cu instalatori autorizaţi, care au în stoc echipamente omologate. Dacă nu sunt setate corect, bateriile se pot deteriora rapid. În loc să funcţioneze 10 ani sau 20 de ani cât au garanţie, se pot defecta în doar câteva zile. Mai mult decât atât, dacă nu sunt instalate şi exploatate corect, îşi pierd foarte repede puterea, o simplă eroare putând să scadă capacitatea de stocare. Dacă bateriile nu funcţionează corect, sistemul fotovoltaic îşi pierde practic jumătate din utilitate. Deja nu mai putem vorbi de independenţă energetică sau facturi zero la curent. Iar acest lucru e cu atât mai riscant cu cât, conform legii, o persoană poate beneficia o singură dată de un astfel de program de finanţare. Altfel spus, Casa Verde este unica noastră şansă de a nu plăti minim 7.000-10.000 de euro pe un sistem fotovoltaic complet”, explică Albert Soare, fondator Kilowat.

Casa Verde 2024 vine cu un mare beneficiu, dar cu o responsabilitate majoră pentru beneficiari: alegerea bateriilor potrivite şi a instalatorilor pricepuţi.

Beneficiile utilizării bateriilor vor avea efecte maxime în viitor, subliniază specialiştii Kilowat, mai ales atunci când va fi eliminată plafonarea preţului la energie şi când preţul la energie va fi mai mare în anumite ore din zi, când consumul este mai mare, adică seara sau anumite ore de vârf. În acest caz, bateriile de stocare vor deveni de interes pentru obţinerea independenţei energetice şi de către românii care nu le folosesc sau nu au sisteme fotovoltaice pe case.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Întrebarea zilei
Aţi fost victima unei încercări de fraudare?
Observator » Ştiri economice » Opt din zece români interesaţi de fotovoltaice nu ştiu ce documente au nevoie ca să se înscrie la Casa Verde 2024