Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Orașul în care primăria vinde maşinile ridicate de pe străzi. Câţi bani cere pe ele şi cine le poate cumpăra

Primăria Arad scoate la licitație 128 de mașini abandonate, ridicate de pe străzi în ultimele luni. Autovehiculele nu vor ajunge în mâinile colecționarilor sau ale șoferilor, ci direct la centrele de reciclare, fiind vorba de peste 100 de tone de fier vechi.

de Redactia Observator

la 03.02.2026 , 13:17

Maşini scoate la licitaţie Orașul în care primăria vinde maşinile ridicate de pe străzi. Câţi bani cere pe ele şi cine le poate cumpăra - Facebook

Primăria Arad urmează să vândă la licitaţie 128 de maşini ridicate de pe străzi în ultimele luni, însă doar firmele de reciclări le vor putea cumpăra, fiind estimată o cantitate totală de 100 de tone de fier.

Primarul oraşului, Călin Bibarţ, a transmis, pe pagina sa de Facebook, un ultim apel către arădenii care vor să-şi mai revendice maşinile, arătând că, în caz contrar, acestea vor fi declarate abandonate, vor intra în proprietatea municipalităţii şi vor fi scoase la licitaţie.

Este vorba de maşini vechi, cele mai mult nefuncţionale, care au ocupat ani la rând locuri de parcare din oraş. Acestea sunt depozitate acum în curtea Recons Arad, o societate aflată sub autoritatea Primăriei.

Articolul continuă după reclamă

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Reprezentanţii Primăriei au precizat, pentru Agerpres, că licitaţia urmează să fie organizată în următoarea perioadă. Deocamdată nu s-a decis preţul de pornire pe kilogramul de fier vechi, însă la o altă acţiune organizată în urmă cu jumătate de an, pentru 28 de maşini (peste 20 de tone), preţul cerut a fost de 90 de bani pe kilogram fără TVA.

La licitaţie vor putea participa doar firmele care au autorizaţie de mediu privind desfăşurarea de activităţi de colectare a fierului vechi.

Şi în anii trecuţi, Primăria Arad a transmis periodic avertismente publice cu privire la ridicarea maşinilor abandonate pe străzi sau pe spaţii verzi, iar cele care nu au fost revendicate au intrat în proprietatea municipalităţii.

În unele cazuri, vânzarea s-a făcut la bucată, pentru că autovehiculele erau în stare de funcţionare.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Preferaţi operatorii reali sau pe cei cu Inteligenţă Artificială?
Observator » Ştiri economice » Orașul în care primăria vinde maşinile ridicate de pe străzi. Câţi bani cere pe ele şi cine le poate cumpăra