Prețul mediu al energiei electrice va scădea cu circa 1,9% la clienții casnici, de la 1 ianuarie 2017
Comitetul de reglementare al Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a aprobat contribuția pentru cogenerarea de înaltă eficiență începând cu 1 ianuarie 2017 la nivelul de 13,01 lei/MWh, valoare cu 5,81% mai mică decât cea care este în vigoare, se arată într-un comunicat de presă al instituției remis, marți, AGERPRES.
- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Platforma care a prezis victoria lui Donald Trump scrie despre cine va câştiga alegerile în România. Clasamentul Polymarket
Comitetul de reglementare al Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a aprobat contribuția pentru cogenerarea de înaltă eficiență începând cu 1 ianuarie 2017 la nivelul de 13,01 lei/MWh, valoare cu 5,81% mai mică decât cea care este în vigoare, se arată într-un comunicat de presă al instituției remis, marți, AGERPRES.
"De asemenea, Comitetul de reglementare a avizat tarifele de tip Componenta de piață concurențială (CPC), care vor fi aplicate de furnizorii de ultima instanță de la 01.01.2017, valoarea acestora fiind redusă față de valoarea tarifelor în vigoare în medie cu 1,6% la nivel național. Luând în considerare reducerea cu 6,47% a tarifelor reglementate la energia electrică aplicate clienților casnici, precum și creșterea procentului de dereglementare la 80% în semestrul I al anului 2017, conform calendarului de eliminare a prețurilor reglementate la energia electrică convenit prin Foaia de parcurs din cadrul Memorandumului de Înțelegere semnat cu organismele europene și internaționale, estimăm o scădere, per ansamblu, cu circa 1,9% față de anul 2016, a prețului mediu al energiei electrice furnizate clienților casnici începând cu data de 01.01.2017.", menționează sursa citată.
În baza prevederilor HG nr. 1215/2009 privind stabilirea criteriilor și a condițiilor necesare implementării schemei de sprijin pentru promovarea cogenerării de înaltă eficiență pe baza cererii de energie termică utilă, cu modificările și completările ulterioare, contribuția pentru cogenerare se stabilește anual de ANRE și poate fi modificată semestrial.
Conform cadrului de reglementare aplicabil, valoarea contribuției pentru anul 2017 s-a determinat pe baza corecției costurilor și veniturilor realizate în perioada 1 ianuarie — 31 decembrie 2015, a costurilor și veniturilor facturate în perioada 1 ianuarie — 31 octombrie 2016 și a costurilor și veniturilor estimate a se factura pentru lunile noiembrie și decembrie 2016.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰