Programul Investeşte în tine, pentru credite fără dobândă, lansat pe 15 octombrie
Programul "Investeşte în Tine", promis de Guvern pentru a finanţa proiecte de dezvoltare personală cu credite fără dobândă, intră în linie dreaptă. Românii cu vârste între 16 şi 55 de ani interesaţi de proiect pot depune cerererile începând de luni, 15 octombrie.
Programul "Investeşte în Tine", promis de Guvern pentru a finanţa proiecte de dezvoltare personală cu credite fără dobândă, intră în linie dreaptă. Românii cu vârste între 16 şi 55 de ani interesaţi de proiect pot depune cerererile începând de luni, 15 octombrie, a anunţat premierul Viorica Dăncilă. Banii pot fi folosiţi în diverse scopuri, de la educaţie, la investiţii imobiliare sau sănătate.
Cei care doresc un credit prin programul "Investeşte în tine" trebuie să fie persoane fizice, cu cetăţenie română şi să locuiască pe teritoriul ţării. Durata maximă de creditare este de 10 ani.
VIORICA DĂNCILĂ, Premierul României: Este un proiect adresat în primul rând tinerilor între 16 şi 26 de ani, care pot accesa credit de până la 40.000 de lei şi cei cu vârste între 26 şi 55 de ani care pot lua credite până la 35.000 de lei. Dacă persoana care cere împrumutul e salariat, mai poate contracta încă 20.000 de lei.
Oricare dintre membrii familiei poate efectua cheltuieli, din creditul primit. Programul prevede şi obligaţia instituţiilor de finanţare să asigure o perioadă de graţie cel puţin egală cu perioada studiilor, dar nu mai mult de cinci ani de la data acordării creditului.
Plafonul total al garanţiilor de stat care pot fi emise pentru anul 2018 este de 600 de milioane de lei, iar bugetul total al subvenţiilor de dobândă şi al comisioanelor este de 5 milioane de lei.
VIORICA DĂNCILĂ, Premierul României: Dobânda pentru aceste împrumuturi va fi suportată din bugetul de stat, iar anii de studii reprezintă perioada de graţie. Banii împrumutaţi pot fi folosiţi pentru cheltuieli în educaţie, sănătate, investiţii imobiliare, cultură, sport.
Depunerea cererilor se poate face începând de luni.
Şi tot luni se va lansa şi licitaţia pentru realizarea autostrăzii Ploieşti - Braşov, în parteneriat public-privat, a mai anunţat premierul.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰