Foto Reacția ENEL, după ce Mihai Șora a primit o factură la curent de peste 6.000 de lei
ENEL i-a îndemnat pe oameni să transmită lunar indexul lor de consum de energie și să asigure accesul la contor pentru citire, astfel încât facturarea să reflecte consumul lor real, după ce filosoful și eseistul român Mihai Șora, în vârstă de 105 ani, a primit o factură la curent de peste 6.000 de lei.
"Enel Energie Muntenia a emis pe numele domnului Mihai Șora o factură de regularizare care reflectă consumul real înregistrat în perioada respectivă (octombrie 2020 - august 2022), când nu s-au putut efectua citiri de contor, din cauza lipsei de acces în locuință (unde este amplasat acesta). Asigurăm toți clienții că verificăm modul de facturare și îl adaptăm continuu, astfel încât el să reflecte corect modificările legislative numeroase și la intervale scurte de timp în domeniul energiei. De asemenea, îndrumăm clienții să transmită lunar indexul lor de consum de energie și să asigure accesul la contor pentru citire, astfel încât facturarea să reflecte consumul lor real", se menționează în adresa Enel remisă Adevărul.
Mihai Șora a primit o factură la energie electrică de 6.096.99 lei
"Un bec mititeluț, la masa de scris: „economic“ i se spune.
Un frigider A+++, Zanussi, și el mititel (cel mai scund din comerț).
- Centrală de apartament sau termoficare centralizată? Cum plăteşti mai puţin încălzirea la iarnă
- Soluții de criză. Tot mai mulți români vor să se întoarcă la birou pentru a-și reduce facturile pe timp de...
- Cum face Guvernul economie la energie: stinge lumina în instituţii şi înlocuieşte becurile cu filament. Pentru...
Un laptop HP (care stă să-și dea obștescul sfârșit, dar care nu a fost vreodată, în lunga lui viață, energivor).
O tabletă cu măr.
Un telefon mobil.
O mașină de spălat rufe (de care nu abuzăm, fiind – de la natură – mai sobri și curăței).
Atât.
NU televizor.
NU aer condiționat.
NU mașină de cafea
NU alte electrocasnice (cum ar fi mașina de tocat firul de leuștean în patru).
Din când în când, recunosc, un pipi/kk scurt la baie, cu becul aprins.
6.096.99 lei (șase mii nouăzeci și șase și nouăzeci și nouă centime) de plată la ENEL – factura cu ID 42005859787.
Data scadentă: 28.09.2022.
Este pentru prima dată când mă izbesc de un asemenea elefant.
Cum să fac?", a scris Mihai Șora pe Facebook.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰