Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video România, printre campionii Uniunii Europene la scumpiri. Motivele pentru care preţurile unor produse s-au dublat faţă de Franţa, Spania sau Italia

România se numără printre campionii Uniunii Europene la scumpiri. În ultimii trei ani, preţul alimentelor a crescut la noi mai mult decât media din statele europene. In unele cazuri pretul aproape s-a dublat, mult peste cele din Franţa, Spania sau Italia. Explicaţiile specialiştilor? Plătim mai mult din cauză că am devenit dependenţi de importuri.

de Mădălina Chiţac

la 10.05.2023 , 20:48

Am devenit ţara scumpirilor record. N-o spunem noi, ci datele oficiale. În ultimii trei an, în România, alimentele s-au scumpit cu 43 de procente. Asta spune Eurostat. În timp ce media la nivel european e de 32 de procente. Avem majorări semnificative de preţuri la toate produsele de bază: legume, fructe, lactate, carne sau pâine. Şi în foarte multe cazuri aceste creşteri de la noi sunt mult mai mari în comparaţie cu statele membre ale UE.

Explicaţiile specialiştilor

Zahărul e mai scump la noi cu 90 de procente. La francezi creşterea e de 57%. Preţul untului a crescut cu 71%, în timp ce în Italia scumpirea e de 45%. Pentru carnea de porc plătim mai mult cu 32 de procente, cu 10 procente peste media Uniunii Europene. Pâinea, alimentul de bază, e mai scumpă cu 56%. În Spania, majorarea e de doar 21%. Iar preţul legumelor a explodat. Sunt mai scumpe cu 66%, în timp ce în Italia creşterea e de doar 27%. Explicaţiile specialiştilor?

Vezi și

"România astăzi cultivă industrial ceapă pe o suprafaţă care reprezintă 10% din cât cultivam cu ani în urmă. Lipsind această cantitate la ceapă, la cartofi, la fasole..evident că se importă. Astăzi România nu mai are decât două fabrici de zahăr. Şi atunci evident că se aplează la import. La carnea de porc identic. Pe zona cărnii de vită nu avem ferme de creştere a vacilor de carne", a declarat Dragoş Frumosu, Sindicat Industria Alimentară. "În ultimii trei ani, noi am început să importăm din ce în ce mai multe alimente. Şi bineînţeles că le importăm la preţuri occidentale. Pe lângă acest lucru, costurile de producţie au crescut fantastic, pe fondul scumpirii energiei, a gazelor, chiar şi a carburanţilor", a declarat Adrian Negrescu, analist economic.

Scumpirile se simt serios şi în buzunarele românilor, ori de câte ori ajung la supermarket sau piaţă. "Putem compara oare salariile din Italia şi Spania cu cele din România? În niciun caz. Din păcate, puterea de cumpărare se depreciază. Oamenii trăiesc din ce în ce mai greu. au ajuns să dea mai mult de jumătate din venituri pe produsele alimentare de bază", a declarat Adrian Negrescu, analist economic. Campioana absolută a scumpirilor din UE este Ungaria, unde creşterea preţurilor a fost, în aceeaşi perioadă, de două ori mai mare decât în România.

Mădălina Chiţac Like

Mi-am dorit mereu să am locul ăla de muncă “ieșit din tipare”. Îmi plac oamenii și lucrurile palpitante, îmi place imprevizibilul și ineditul. Iar reporteria are din plin așa ceva.

Comentarii


Întrebarea zilei
Primiţi prime sau alte beneficii de la angajator, de sărbători?
Observator » Ştiri economice » România, printre campionii Uniunii Europene la scumpiri. Motivele pentru care preţurile unor produse s-au dublat faţă de Franţa, Spania sau Italia