Antena Meniu Search
x

Video Românii care din 2035 vor ieşi cu 3 ani mai târziu la pensie. Speranţa de viaţă în ţara noastră este de 72 de ani

Scandalul vârstei de pensionare se mută şi în România. Românii vor ajunge să cotizeze cinci ani pentru un an de pensie. De vină sunt speranţa de viaţă scăzută şi creşterea vârstei de activitate.   Pe de altă parte, economiştii avertizează: raportul mic dintre angajaţi şi pensionari va zdruncina sistemul public. 

Florentina Lazăr
de Florentina Lazăr

la 28.03.2023, 20:36

Vezi și

Vârsta de pensionare va creşte, eşalonat, de la 62 de ani la 63 pentru femei în următorii şapte ani. Iar din 2035, doamnele se vor retrage din activitate la 65 de ani, ca bărbaţii. Măsura este inclusă în Planul Naţional de Redresare, ca o condiţie pentru primirea fondurilor. 

Localnic: Nu mi se pare corect. Femeile, deşi ei spun că sunt egale, sunt mult mai mult muncite. 

Localnic: Nu este o idee bună, îmbătrânim şi noi şi trebuie să ne mai odihnim.

Daniel Baciu, preşedinte Casa de Pensii: Există 2 decizii ale curții constituționale. Se spune foarte clar de această egalizare, de a da șansa și femeilor să iasă la aceeași vârstă de pensionare că a bărbaților

Pe acelaşi subiect

Un român plătit cu salariul mediu net pe economie, adică 4.000 de lei pe lună, ar urma să aibă, după 35 de ani de contribuţii, o pensie de stat de 1.275 de lei. Pe lângă faptul că nu acoperă decât un sfert din coşul minim, calculele arată că viitorii pensionari ies în pierdere. 

Eurostat: Speranţa de viață în România este de 72 de ani

Așadar, odată pensionaţi, românii vor mai primi pensie 7 ani, deși au contribuit 35 de ani la sistemul public de pensii. Alt argument pentru creşterea vârstei de pensionare este scăderea populaţiei active şi creşterea numărului de pensionari. Declinul sistemului de pensii va începe din 2030. Atunci va începe să iasă la pensie generaţia născută între 1966 şi 1989 - aproape trei milioane şi jumătate de români. În 15 ani, şase milioane de angajaţi ar putea fi nevoiţi să susţină pensii pentru opt milioane de seniori.

Adrian Codîrlaşu, vicepreşedinte CFA: Pensia va continua să scadă în termen de putere de cumpărare. Ideal ar fi să nu mai contribuie și să-și economisească el acești bani, va fi mult mai bine pentru el dacă alege această posibilitate, din păcate nu poate pentru că sistemul e obligatoriu 

Tot în PNRR apare şi posibilitatea pensionării la 70 de ani pentru cine vrea să câştige mai mult. Nu va mai cumula pensia şi salariul ca acum. 

Marcel Boloş, ministrul Investiţiilor Europene: Să aibă beneficiul salariului pe perioada dintre 65 de ani şi 70 de ani şi după împlinirea vârstei de 70 de ani să aibă aceste puncte procentuale suplimentare.

Marius Budăi, ministrul Muncii: Nu susținem aceste aspect, nu există să fie nici măcar o majorare voluntară a vârstei de pensionare. 

Noua lege a pensiilor din sistemul public va trebui să fie gata cel târziu la sfârşitul anului. Dacă nu ne aliniem ţărilor europene, am putea pierde peste 700 de milioane de euro din PNRR. În Franţa, vârsta de pensionare a crescut de la 62 la 64 de ani. Milioane de oameni protestează faţă de această măsură. 

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Aţi alocat un buget mai mare pentru Paşte în acest an faţă de 2023?

Observator » Stiri economice » Românii care din 2035 vor ieşi cu 3 ani mai târziu la pensie. Speranţa de viaţă în ţara noastră este de 72 de ani