Antena Meniu Search
x

Video Românii care nu vor plăti impozitul de 10% în concediul medical. Excepţii de la "taxa pe boală"

După trei luni de dezbateri s-a tranşat aşa numita taxă pe boală, adică impozitul de 10% aplicat concediului medical. Nu îl vor plăti mai multe categorii de pacienţi, potrivit unei ordonanţe de urgenţă adoptate astăzi de Guvern. Legea presupune şi un ajutor pentru mamele cu o situaţie financiară precară.

Maria Rohnean
de Maria Rohnean

la 04.04.2024, 20:49

Vezi și

"Potrivit Ordonanţei de Urgenţă, nu vor plăti impozit de 10% părinţii cu copii bolnavi, gravidele, pacienţii oncologici şi cazurile care reprezintă o urgenţă. Acest impozit, care reprezintă plata asigurărilor de sănătate din concediul medical, a fost adoptat iniţial în decembrie pentru toţi cei care beneficiază de zile libere în cazul în care se îmbolnăvesc, după ce premierul Marcel Ciolacu a constatat că se dau prea multe astfel de concedii", arată Maria Rohnean, reporter Observator.

Scutiri de la taxa pe boală

"La începutul acestui an, mai mulţi parlamentari au contestat decizia şi au propus eliminarea taxei pentru toate categoriile de pacienţi. Proiectul de lege a fost intens dezbătut în parlament şi în spaţiul public, iar într-un final guvernanţii au venit cu scutiri. Potrivit CNAS, anul trecut au fost acordate peste 3 milioane de concedii medicale, dar cele mai multe au fost chiar pentru categoriile de pacienţi care de azi vor fi scutiţi", adaugă Maria Rohnean, reporter Observator.

"Ordonanţa adoptată astăzi presupune şi un nou ajutor pentru mamele care au o situaţie financiară precară, e vorba de 2.000 de lei, acordaţi o singură dată la naşterea fiecărui copil, până în 2027", mai spune Maria Rohnean, reporter Observator.

Ți-a plăcut acest articol?

Like | 1 vot
Întrebarea zilei

Aţi găsit produse alterate printre cumpărăturile pentru 1 Mai?

Observator » Stiri economice » Românii care nu vor plăti impozitul de 10% în concediul medical. Excepţii de la "taxa pe boală"