Ninsori, polei, intensificări ale vântului, nopţi şi dimineţi geroase în mai multe regiuni până marţi. Prognoza pentru Bucureşti
Meteorologii anunţă precipitaţii mixte, polei, ninsori, strat de zăpadă, intensificări ale vântului, vreme rece, nopţi şi dimineţi geroase în mai multe regiuni începând de sâmbătă până marţi dimineaţă. De asemenea, a fost emisă o avetizae cod galben de vânt pentru Moldova, nord-estul şi estul Munteniei şi nordul Dobrogei, informează news.ro.
![Ninsoare în Bucureşti Ninsori, polei, intensificări ale vântului, nopţi şi dimineţi geroase în mai multe regiuni până marţi. Prognoza pentru Bucureşti](https://img.observatornews.ro/0/2025/2/15/610155/ninsoare-e4643ebe.webp?w=430&f=2&v=2)
Meteorologii au emis o informare valabilă în intervalul 15 februarie, ora 10 – 18 februarie, ora 10, fiind prognozate precipitaţii mixte, polei, ninsori, strat de zăpadă, intensificări ale vântului, vreme rece, nopţi şi dimineţi geroase. "Pe parcursul zilei de sâmbătă (15 februarie) vor fi precipitaţii predominant sub formă de ninsoare în sudul şi estul Transilvaniei şi pe arii restrânse în Moldova. În Muntenia şi local în Oltenia şi Dobrogea la început vor fi ploi şi lapoviţă, apoi doar ninsori. Izolat se va forma polei. Din seara zilei de sâmbătă şi până marţi dimineaţa temporar va ninge în sud, sud-est şi parţial în centru şi se va depune strat de zăpadă (în general 5...10 cm)", conform ANM.
Intensificări ale vântului în mai multe regiuni
Temporar vântul va avea intensificări pe parcursul zilei de sâmbătă în regiunile vestice, estice şi sud-estice cu viteze în general de 40...50 km/h, iar duminică şi luni va fi în general moderat în sud (viteze de 25...40 km/h), iar pe litoral temporar va prezenta intensificări cu rafale de până la 40...45 km/h. "Vremea va fi rece în toate regiunile până spre finalul săptămânii viitoare şi vor fi nopţi şi dimineţi geroase, la început în nordul teritoriului şi în depresiuni, apoi local şi în rest, iar ziua vor fi temperaturi preponderent negative", precizează ANM.
O atenţionare meteorologică cod galben este în vigoare în perrioada 15 februarie, ora 10 – 15 februarie, ora 16, când sunt anunţate intensificări ale vântului în Moldova, nord-estul şi estul Munteniei şi nordul Dobrogei. Vântul va avea intensificări cu viteze de 50...65 km/h. Pe arii restrânse în jumătatea sudică a Moldovei şi în estul Munteniei şi nordul Dobrogei va ninge slab şi viscolit.
- Tornadă devastatoare în Spania. O femeie, prinsă sub dărâmături, a fost salvată în ultimul moment
- Ninsori-record în Japonia. În unele zone, troienele de zăpadă au depăşit 3 metri înălţime
- Ninsori şi ger după cea mai caldă lună ianuarie din istorie. Vremea rea se extinde în toată ţara
- Reacţia unui român care a făcut baie în mare în luna ianuarie. Apa are doar 7 grade
- Zonele din România în care se resimt cel mai puţin schimbările climatice. Cât de afectată va fi ţara noastră
Cum va fi vremea în Bucureşti
Vremea se va răci şi va fi închisă. Ziua vor fi precipitaţii slabe mixte, iar noaptea temporar va ninge slab şi se va depune strat de zăpadă de 1...3 cm. Vântul va sufla moderat ziua şi slab noaptea. Temperatura maximă va fi de 1...3 grade, iar cea minimă de -4...-2 grade.
Vremea se va menţine rece. Cerul va fi noros şi temporar va ninge (strat de zăpadă de 4...8 cm), iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime vor fi de -2...-1 grad, iar cele minime de -5...-2 grade.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰