Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Vești bune pentru șoferi: S-a deschis primul tronson din Autostrada Sibiu-Pitești. Primele imagini

CNAIR anunţă că joi, de la ora 15.30, au fost deschişi circulaţiei primii 13,17 km din autostrada Sibiu - Piteşti, secţiunea 1, Sibiu - Boiţa, construiți de o firmă austriacă. 

de Redactia Observator

la 15.12.2022 , 17:21

"De astăzi se circulă pe 13 kilometri de autostradă între Sibiu și Boița! Și sunt doar începutul! Anul acesta au fost semnate toate contractele care lipseau pentru a putea fi demarate lucrările pe toată autostrada până la Piteşti", a scris Sorin Grindeanu pe Facebook unde a publicat și o filmare. 

Deschiderea acestui tronson de autostradă are loc cu 4 luni mai devreme faţă de termenul contractual de finalizare, respectiv aprilie 2023, iar "atenţia acordată de managementul şi personalul tehnic din CNAIR, dublată de mobilizarea bună a antreprenorului, au condus către acest rezultat", se laudă CNAIR. Pentru celelalte patru tronsoane contractele au fost semnate abia în acest an, iar termenul de finalizare este în 2028.

"De astăzi, ne vom bucura de primii 13,17 km ai acestei autostrăzi extrem de importante, nu doar pentru România, ci şi pentru economia europeană. Autostrada Sibiu - Piteşti este importantă pentru desfăşurarea traficului pe Coridorul IV Pan European, deoarece asigură la nivel funcţional o traversare de la Vest la Est a ţării noastre. De asemenea, este şi prima legătură cu reţeaua rutieră europeană care traversează Munţii Carpaţi. Acest obiectiv al României şi al Uniunii Europene este aşteptat de mai bine de trei decenii", a precizat Cristian Pistol, directorul general CNAIR.

Vezi și

Construirea acestei secţiuni de autostradă a beneficiat de finanţare din fonduri europene (POIM 2014-2021) în valoare de 612,65 milioane lei, fără TVA.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Preferaţi să vă păstraţi economiile în euro?
Observator » Ştiri economice » Vești bune pentru șoferi: S-a deschis primul tronson din Autostrada Sibiu-Pitești. Primele imagini