Video De ce nu vor companiile din România să adopte săptămâna de lucru de 4 zile. Experimentul, un succes în Marea Britanie
Cine nu şi-ar dori un weekend prelungit mereu? Este ceva la care noi încă visăm, dar care a devenit realitate, timp de 6 luni, în Marea Britanie.
Săptămâna de lucru de 4 zile, un succes în Marea Britanie
60 de companii din Regat au experimentat săptămâna de lucru de doar 4 zile. Şi asta fără a creşte numărul de ore din programul zilnic. Rezultatul? Un adevărat succes atât pentru angajator, cât şi pentru angajat.
Cifrele de afaceri ale firmelor au crescut, în timp ce stresul, îmbolnăvirile şi demisiile au scăzut serios. Drept urmare, 90% dintre firmele care au testat acest format au de gând să continue, în timp ce 30% îl vor adopta definitiv.
Doritori există şi la noi, dar mai mult în rândul angajaţilor, 80% mai exact
Deşi programul ar revoluţiona complet piaţa muncii din România, doar 4 din 10 angajatori ar accepta să reducă numărul de zile lucrate. Aceştia se tem că un astfel de program nu ar face decât să scadă concentrarea oamenilor sau să ducă la extenuare, mai ales dacă s-ar merge pe formula cu 10 ore de muncă pe zi. Cu toate că, aşa cum vă spuneam, rezultatele experimentului finalizat recent de britanici arată tocmai contrariul.
Un lucru este cert: românii ştiu deja cum ar putea fructifica cea de-a treia zi liberă pe săptămână. Cei mai mulţi ar dedica-o familiei, iar peste 40% s-ar ocupa de treburile administrative care nu pot fi rezolvate în timpul programului de muncă. Abia apoi, românii ar acorda mai mult timp hobby-urilor şi odihnei. Cu alte cuvinte, un stil de viaţă mai echilibrat, dar care rămâne totuşi, potrivit Codului Muncii, la decizia angajatorului.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰