Observator » Ştiri economice » Locul din România unde smochinele se vând mai ieftin decât la supermarket

Locul din România unde smochinele se vând mai ieftin decât la supermarket

Imagine ilustrativă - Shutterstock
Redactia Observator | Timp citire: 1 minut
Publicat la 15.08.2026, 12:52 | Modificat la 15.08.2026, 13:11

Smochine proaspete, culese direct din pom și cumpărate la un preț mai mic decât cele din supermarketuri. Este oferta unui producător din Buzău, care și-a deschis livada pentru cei care vor să își culeagă singuri fructele și să le ia acasă.

Livada se află la ieșirea din municipiul Buzău spre Vernești și poate fi vizitată zilnic, între orele 8:00 și 18:00.

Smochinele au ajuns la maturitate, iar clienții le pot culege direct din pom și pot mânca pe săturate în livadă, urmând să plătească doar fructele pe care le iau acasă, scrie Agro TV.

Prețul unui kilogram este de 30 de lei, același ca anul trecut, chiar dacă producătorul spune că toate costurile au crescut. În marile magazine din Buzău, smochinele de import au ajuns la aproximativ 50 de lei kilogramul, susține acesta.

Articolul continuă după reclamă

Vânzarea direct din livadă este și o soluție pentru producător, care spune că smochinele sunt perisabile. O ploaie poate compromite rapid fructele coapte, iar în fiecare an ajung să se piardă între 5 și 6 tone.

Tocmai de aceea, producătorul preferă să vândă direct către clienţi, fără să trimită fructele în supermarketuri.