Țara din Europa în care tot mai mulţi localnici aleg să nu-și primească pensia
Aproape 300.000 de persoane nu pot ieși la pensie din cauza datoriilor pe care le au la sistemul de asigurări sociale. În această situație se află liber-profesioniști, antreprenori și fermieri.
Pentru a putea plăti datoria în rate și a beneficia de pensie, debitorii trebuie să accepte anumite condiții. În primul rând trebuie să accepte verificarea conturilor bancare, astfel încât autoritățile să poată verifica veniturile și situația financiară a persoanei.
În cazul celor cu datorii peste 30.000 de euro, aceştia trebuie să achite mai întâi suma care depășește acest prag. Doar după ce datoria este redusă sub 30.000 de euro poate intra în mecanismul prin care o parte din pensie este folosită pentru plata restanțelor.
În această etapă, 60% din pensie este direcționată către achitarea datoriei, până când aceasta ajunge la 20.000 de euro. Restul poate fi plătit ulterior, în maximum 60 de rate, scrie Ekathimerini.com.
Autoritățile nu știu câți dintre cei care ar putea primi pensie nu își permit să-și achite datoriile. Există însă și suspiciunea că unii refuză să facă acest lucru pentru că nu vor să permită verificarea conturilor bancare.
