Video Zboruri programate din Aeroportul Brașov spre Turcia și Grecia, la o zi după termenul de deschidere: "Putem să spunem că este un act de curaj"
Deşi termenul de inaugurare a fost amânat de trei ori, Aeroportul Internaţional Braşov se află deja în atenţia agenţiilor de turism. O companie a lansat pe piaţă curse către Turcia şi Grecia, cu plecare din Braşov din 16 iunie 2023, asta deşi ultimul termen de deschidere al aeroportului ar fi cu doar o zi înainte.
Termenul de finalizare pentru aeroportul Brașov este data de 15 iunie 2023. La doar o zi după acest termen, de la Brașov ar trebui să decoleze primul avion spre Antalya. Ofertele sunt deja în portofoliile unor agenții de turism.
Claudiu Loghin, reporter Observator: Zboruri sigure pe 16 iunie către Antalya şi pe 19 iunie către Creta în Grecia, la preţuri între 365 şi peste 1600 de euro pentru 7 nopţi de cazare, cu zbor inclus. Acesta este preţul blănii ursului din pădure pe piaţa locală a turismului de vacanţă.
La aeroportul din Brașov, abia ce au fost finalizate marcajele pe pistă, căile de rulare și platforma de staționare. Construcțiile sunt aproape gata, însă administrația aeroportului nu are încă o organigramă. Aşadar, oamenii sunt sceptici în privinţa achiziţionării unui bilet de avion cu plecare de aici, pentru la vară.
Reporter: Dumneavoastră v-ați lua un pachet Turcia, pe 16 iunie, cu zbor de pe Brașov?
Alexandru Anghel, director Aeroport Brașov: Da, da, sigur, sincer, nu văd un risc. Noi le mulțumim companiilor, putem să spunem că este un act de curaj, ca trăim în România și multe lucruri vedem că se anunță la o anumită dată și nu se termină.
Durata anunțată a zborurilor de la Brașov este de două ore și cinci minute, pentru Creta și de două ore, pentru Antalya.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰