Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Bucurie şi emoţii pentru aproape 2000 de tineri, la absolvirea Universităţii de Vest din Timişoara

O ceremonie grandioasă, aşa cum vedem în filmele americane - de asta au avut parte aproape două mii de tineri, absolvenţi ai Universităţii de Vest din Timişoara. Mândri şi bucuroşi, şi-au aruncat tocile în acelaşi timp şi s-au bucurat că au putut fi faţă în faţă la un astfel de eveniment. Părinţii abia şi-au stăpânit lacrimile de emoţie.

de Iulia Pop

la 18.07.2021 , 09:48

Pentru a marca momentul unic în viaţă, unii absolvenţi au venit la festivitate cu... fotograful personal. "E un moment foarte tare și mă bucur că am ajuns aici. Și momentul trebuie punctat adecvat cu o ședință foto? Bineînțeles".

Nici alegerea ţinutei nu a fost ușoară. "Ce au insemnat pregătirile pentru aceasta festivitate? De la ținută... Un pic de agitație, și un pic pe ultima sută de metri, ca în studenție, de altfel".

Tinerii își incheie studentia față în față, deși ultimul an nu a fost ușor și au ratat multe dintre distracțiile vietii de student. Evenimentul de absolvire a umplut piaţa libertăţii din timişoara. 

Vezi și

"A fost foarte aşteptata, nu ne-am gandit ca se va mai intampla, din cauza contextului pandemic, cat despre anii de studentie.. ce sa zic... a fost frumos, dar destul de scurt, nu i-am simtit asa de bine, am facut jumătate de facultate acasa, jumătate la universitate".

Pe acelaşi subiect

"Am terminat masteratul in cadrul facultatii de litere, penrtu mine e o doua absolvire, am mai trait momentele astea dar sunt la fel de emotionata ca prima oară. Un moment la fel de frumos". 

Mădălin Bunoiu – prorectorul Universității de Vest Timișoara: "Este motivul pentru care noi, cadrele didactice, ne pregatim, am de an. Este practic modul prin care noi reîntinerim de la un an la altul, așteptăm și noi, la fel ca studentții acest moment. Momentul de absolvire ne arată nouă că ne-am făcut treaba bine".

Parinții au fost cei mai emotionaţi

"Sunt foarte mandra. Cum a fost studentia, cum ati simtit-o? Plină de provocari. In primul rand a fost ceva nou, a fost o promotie care cred ca a avut parte de cele mai mari provocari. Viitorul suna bine? Foarte bine", spune mama unei tinere.

Cel mai așteptat moment a fost aruncarea tocilor, așa cum vedem la festivitatile de absolvire a facultatii in filmele americane. Aproape 2000 de studenti ai Universitatii de Vest din Timișoara se pot numi oficial absolventi de facultate!

Iulia Pop Like

Îmi place să știu. Pun întrebări, și cer, imperios, răspunsuri! Îmi place să ascult. Sincer, uneori de atât e nevoie! Îmi place să scriu. Sunt perfecționistă și “lupt” pentru fiecare cuvânt din știre! Îmi place să zâmbesc.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Educaţie » Bucurie şi emoţii pentru aproape 2000 de tineri, la absolvirea Universităţii de Vest din Timişoara