Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Jumătate dintre elevi vor să continue cursurile online. Octavian Jurma: "Școlile au contribuit masiv la accelerarea acestui val epidemiologic"

Noua regulă anunţată de autorităţi nu este pe placul elevilor, părinţilor şi nici măcar al unor medici! Un sondaj făcut în rândul elevilor arată că jumătate dintre ei şi-ar dori să continue şcoala online. 

de Redactia Observator

la 05.11.2021 , 13:32

La rândul lor, părinţii spun că nu trebuie luat în calcul doar procentul de profesori vaccinaţi, ci şi gradul de infectare din localitate. Şi asta pentru că elevii circulă cu mijloacele de transport în comun sau trec prin zone aglomerate. În plus, părinţii sunt de părere că fiecare şcoală trebuie să-şi decidă singura scenariul de funcţionare, pentru că directorii ştiu cel mai bine  ce infrastructură deţin şi câte teste se pot face. De asemenea, unii medici resping varianta cursurilor faţă în faţă, având în vedere că nu doar cadrele didactice contribuie la transmitere, iar majoritatea elevilor nu sunt vaccinaţi. 

"Școlile să fie într-adevăr pregătite să devină centre de triaj epidemiologic. Școlile au contribuit masiv la accelerarea acestui val epidemiologic, mai ales în momentul în care s-au ridicat pragurile în online la 6 la mie, de asemenea am trecut în vacanță în loc să trecem în online, s-au făcut o mulțime de greșeli din punct de vedere epidemiologic", a declarat Octavian Jurma, medic epidemiolog.

Cum începe şcoala de luni. Prezență fizică doar în școlile unde minim 60% din personal este vaccinat anti-Covid

Vezi și

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat vineri hotărârea cu măsurile privind modalitatea de reîncepere a școlii luni, 8 noiembrie, iar printre condițiile predării cu prezență fizică se numără un procent de minimum 60% din personalul școlii vaccinat împotriva Covid-19.

Pe acelaşi subiect

Scenariile privind începerea cursurilor, de luni:

a) desfășurarea cursurilor zilnice, cu prezență fizică, la nivelul tuturor unităților de învățământ preuniversitar în cadrul cărora un procent de minimum 60 % din personal este vaccinat;

b) desfășurarea cursurilor în regim online la nivelul tuturor unităților de învățământ preuniversitar în cadrul cărora un procent mai mic de 60 % din personal este vaccinat;

c) desfășurarea cursurilor cu participarea fizică la nivelul tuturor unitățile de

învățământ special indiferent de procentul de vaccinare al personalului.

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat că după ce ordinul va fi semnat de reprezentanții celor două ministere, vor fi ședințe ale consiliilor de administrație din fiecare școală și grădiniță. Acestea vor stabili cum se vor desfășura cursurile începând de luni.

Dacă sunt probleme cu personalul, va exista în continuarea posibilitatea ca școala să rămână on-line chiar daca școala are o rată de vaccinare de peste 60%, a precizat ministrul Cîmpeanu. Rata de vaccinare va fi disponibilă pe site-ul fiecărei unități de învățământ și se va actualiza săptămânal, vineri fiind ziua de referință.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi cumpărat carne de porc de la crescător sau preferaţi să faceţi cumpărăturile direct din magazin?
Observator » Educaţie » Jumătate dintre elevi vor să continue cursurile online. Octavian Jurma: "Școlile au contribuit masiv la accelerarea acestui val epidemiologic"