Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Nu mai sunt dascăli în sate. Profesorii fac şi 100 de kilometri pe zi ca să poată preda şi în câte trei şcoli

"Domnul Trandafir" riscă să rămână doar în poveştile lui Sadoveanu, în satele româneşti. Meseria de dascăl a devenit tot mai puţin atractivă pentru tinerele generaţii care nu se mai înghesuie să prindă un loc la catedră. În multe localităţi din Gorj, dascălii fac şi 100 de kilometri pe zi ca să poată preda şi în câte trei şcoli. Şi nu toţi primesc banii pe navetă. 

de Diana Speretoiu

la 31.05.2025 , 11:48

De aproape 20 de ani, Crina face naveta să le predea copiilor din Roşia de Amaradia limba română. Şi nu e singura din liceu care străbate zeci de kilometri zilnic. "Fac naveta. Am făcut şi cu microbuzul, şi cu maşina personală. Sunt şi de la Târgu Jiu cinci colegi, şi de la Crasna avem un domn inginer, şi din Cărbuneşti o doamnă profesoară", spune Crina Lărgeanu, profesor de limba română. Meseria de dascăl vine cu noi provocări cu fiecare generaţie de copii, însă nu a reununţat dintr-un singur motiv. "Dragostea faţă de copii recompensează restul nevoilor din sistem. Chiar dacă nu s-au mai mărit salariile, înainte erau foarte mici, nu m-am hotărât să urmez altă carieră şi am continuat să fiu aici şi la bine şi la greu", continuă profesoara Crina Lărgeanu.

În şcolile din comuna Roşia de Amaradia, mai toţi dascălii fac naveta. Deocamdată, primăria nu are bani să le deconteze banii pe care îi dau pe transport. "Nu mai avem cadrele didactice autohtone care să acopere întreaga organigramă de încadrare. Nu avem agenţi economici sau alte firme care să-şi desfăşoare activitatea să ajute bugetul localităţii. Nu găsim soluţia de a deconta naveta cadrelor didactice", a declarat Liviu Cotojman, primarul din Roşia de Amaradia.

Meseria de dascăl, tot mai neatractivă pentru tineri

Articolul continuă după reclamă

Recent, autorităţile au pus panouri fotovoltaice pe şcolile din toate satele şi vor face economii. Banii îi vor redirecţiona spre naveta dascălilor. Meseria devine însă tot mai neatractivă pentru tineri.

"Este, într-adevăr o problemă, un profesor trebuie să treacă prin examene după ce are o diplomă de licenţă în buzunar, le trebuie modul pedagogic plus examenul de titularizare care e cu mult mai complicat. Lasă sume foarte mari, 7- 800 de lei pe lună, îi lasă pe navetă", spune Constantin Huică, lider de sindicat - preşedinte USLI Gorj.

Dacă la limba română ori matematică nu sunt probleme, la alte materii...

"Cei de fizică, chimie. Ducem lipsă, se apelează la pensionari. Sunt păstraţi în continuare până la vârsta de 70 de ani pentru a ocupa catedrele", explică liderul de sindicat.

Şi ministrul Educaţiei a tras un semnal de alarmă în privinţa numărului de dascăli şi a transmis că trebuie regândit rolul profesorului în societate, inclusiv prin salarii.

Diana Speretoiu Like

Când mă întreabă cineva de unde sunt, îmi place să răspund mereu: De acasă de la Brâncuși! Sunt Diana Speretoiu. Din Gorj. Aduc în prim plan tot ce e mai frumos, dar și ce e nedrept, ne revoltă, ne șochează.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
V-aţi încuraja copiii spre o carieră în gaming?
Observator » Educaţie » Nu mai sunt dascăli în sate. Profesorii fac şi 100 de kilometri pe zi ca să poată preda şi în câte trei şcoli