Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Numărul elevilor înscriși la examenul de BAC 2025, cel mai mic din ultimii 20 de ani

Probele scrise al examenului de BAC 2025 au început astăzi. Mai devreme faţă de oricare alt an. Iar ca număr de candidați înscriși este cel mai mic din ultimii cel puţin 20 de ani, potrivit datelor publice disponibile. Sunt sub 100.000 de elevi din promoţia curentă care iau parte la aceste examene. Cu zeci de mii mai puţin, faţă de anii trecuţi. 

de Redactia Observator

la 10.06.2025 , 14:36

Prima probă scrisă la Bacalaureat, cea de astăzi, a fost la Limba şi literatura română. Iar elevii au găsit pe foi, la profilul real, caracterizarea unui personaj din Ion Creangă sau Ioan Slavici, iar la cel umanist, relaţia dintre două personaje din texte ale acelorași autori. Mai precis, basmul "Harap Alb", de Ion Creangă, sau nuvela "Moara cu Noroc", dacă vorbim despre Ioan Slavici.

Iar săpătmâna de foc continuă. Mâine, elevii de clasa a 12-a revin la şcoală pentru proba obligatorie a profilului - matematică sau istorie -, iar, vineri, pe 13 iunie, va avea loc pentru proba la alegere.

Afişarea rezultatelor inițiale, înainte de depunerea contestațiilor, va fi pe 20 iunie, iar notele finale vor fi comunicate elevilor în ultima zi a acestei luni, 30 iunie.

Articolul continuă după reclamă

Calendar Bacalaureat – sesiunea iunie 2025

  • 10 iunie 2025: Limba şi literatura română - proba E.a) - proba scrisă
  • 11 iunie 2025: Proba obligatorie a profilului - proba E.c) - proba scrisă
  • 13 iunie 2025: Proba la alegere a profilului şi specializării - proba E.d) - proba scrisă
  • 16 iunie 2025: Limba şi literatura maternă - proba E.b) - proba scrisă
  • 20 iunie 2025: Afişarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12:00), vizualizarea lucrărilor scrise şi depunerea contestaţiilor (în intervalul orar 14:00 - 18:00)
  • 23 - 24 iunie 2025: Vizualizarea lucrărilor scrise şi depunerea contestaţiilor
  • 30 iunie 2025: Afişarea rezultatelor finale

Calendarul Bacalaureat iulie - august 2025

  • 14 – 21 iulie 2025: Înscrierea candidaților la a doua sesiune de examen, inclusiv a candidaților care au promovat examenele de corigențe
  • 4 – 5 august 2025: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A
  • 5 august 2025: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
  • 6 august 2025: Evaluarea competențelor digitale – proba D
  • 7 – 8 august 2025: Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C
  • 11 august 2025: Limba și literatura română – proba E.a) – proba scrisă
  • 12 august 2025: Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – proba scrisă
  • 13 august 2025: Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – proba scrisă
  • 14 august 2025: Limba și literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă
  • 18 august 2025: Afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12.00) și depunerea contestațiilor (orele 12.00 – 18.00)
  • 19 – 20 august 2025: Vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor
  • 26 august 2025: Afișarea rezultatelor finale

Calendarul final al examenelor naţionale 2025 a fost adoptat în Comisia de Dialog Social a ministerului Educaţiei și urmează să fie publicat în Monitorul Oficial.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
V-aţi hotărât cu cine votaţi pentru Primăria Capitalei?
Observator » Educaţie » Numărul elevilor înscriși la examenul de BAC 2025, cel mai mic din ultimii 20 de ani