Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Subiecte română BAC 2025. Cerința care le-a pus probleme elevilor de la profilul real

Cifre îngrijorătoare în cazul aşa-numitului examen al maturităţii din acest an, ale cărui probe scrise au început astăzi. În primul rând, bacalaureatul lui 2025 adună cel mai mic număr de candidaţi din ultimii cel puţin 20 de ani, potrivit datelor publice disponibile. Sunt sub 100.000 de elevi din promoţia curentă care iau parte la aceste examene. Cu zeci de mii mai puţin, faţă de anii trecuţi. 

de Redactia Observator

la 10.06.2025 , 13:45

În 2022, se înregistrase un minim precedent, cu aproximativ 111.000 de elevi înscrişi. Mai mulţi au fost în anul COVID-19: peste 123.000. Ca să subliniem şi mai mult discrepanţele, ne ducem mai jos în cronologie şi observăm că cea mai numeroasă generaţie a fost în 2008: aproape 210.000 de elevi înscrişi, adică mai mult decât dublu faţă de acum. 

Sunt date care reprezintă, desigur, un semnal de alarmă şi ne fac să ne întrebăm ce se întâmplă cu această generaţie şi cu cele viitoare? Până la un răspuns, ne îndreptăm atenţia şi asupra celor care totuşi au ajuns în bănci, astăzi, la prima probă, cea de limba şi literatura română.

BAC 2025 la limba română. Ce subiect le-a pus probleme elevilor de la profilul real

Vezi și

Destul de surprinzătoare, așa le-au descris cei mai mulți dintre elevii care au ieșit pe poarta liceului. Vorbim despre subiectele, și cele de la uman și cele de la real, dar și despre elevii care s-au pregătit cel mai bine pentru acest examen de bacalaureat. Sunt câteva motive. În primul rând, autorii care au fost aleși pentru acest an, Ioan Slavici și Ion Creangă, deci basmul "Harap Alb", de Ion Creangă, sau nuvela "Moara cu Noroc", dacă vorbim despre Ioan Slavici.

Pe acelaşi subiect

Copiii care dau examenul pentru profilul real au avut de făcut o caracterizare de personaj. Destul de surprinzător, așa cum spuneau și ei, dacă vorbim despre cei de la real. De obicei, cei de la profilul uman aveau un astfel de subiect. Destul de dificil, spun mulți dintre ei. Iar dacă vorbim despre elevii de la uman, aceștia au avut de făcut și de scris relația dintre două personaje din cele două opere menționate anterior. Însă, subiectele 1 și subiectul al 2-lea, spun elevii că i-au salvat și că vor lua probabil o notă mai mare dacă le compară cu subiectul al 3-lea.

Urmează probele la matematică sau istorie, mâine, iar vineri proba la alegere a profilului.

Calendar Bacalaureat – sesiunea iunie 2025

  • 10 iunie 2025: Limba şi literatura română - proba E.a) - proba scrisă
  • 11 iunie 2025: Proba obligatorie a profilului - proba E.c) - proba scrisă
  • 13 iunie 2025: Proba la alegere a profilului şi specializării - proba E.d) - proba scrisă
  • 16 iunie 2025: Limba şi literatura maternă - proba E.b) - proba scrisă
  • 20 iunie 2025: Afişarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12:00), vizualizarea lucrărilor scrise şi depunerea contestaţiilor (în intervalul orar 14:00 - 18:00)
  • 23 - 24 iunie 2025: Vizualizarea lucrărilor scrise şi depunerea contestaţiilor
  • 30 iunie 2025: Afişarea rezultatelor finale

Calendarul Bacalaureat iulie - august 2025

  • 14 – 21 iulie 2025: Înscrierea candidaților la a doua sesiune de examen, inclusiv a candidaților care au promovat examenele de corigențe
  • 4 – 5 august 2025: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A
  • 5 august 2025: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
  • 6 august 2025: Evaluarea competențelor digitale – proba D
  • 7 – 8 august 2025: Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C
  • 11 august 2025: Limba și literatura română – proba E.a) – proba scrisă
  • 12 august 2025: Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – proba scrisă
  • 13 august 2025: Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – proba scrisă
  • 14 august 2025: Limba și literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă
  • 18 august 2025: Afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12.00) și depunerea contestațiilor (orele 12.00 – 18.00)
  • 19 – 20 august 2025: Vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor
  • 26 august 2025: Afișarea rezultatelor finale

Calendarul final al examenelor naţionale 2025 a fost adoptat în Comisia de Dialog Social a ministerului Educaţiei și urmează să fie publicat în Monitorul Oficial.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi calculat cât de mult vă costă măsurile de austeritate?
Observator » Educaţie » Subiecte română BAC 2025. Cerința care le-a pus probleme elevilor de la profilul real