Antena Meniu Search
x

Video Perioada examenelor îi face pe elevi să fie mai stresaţi. Sfatul specialiştilor pentru părinţi

Stresul e examenul pe care-l pică tot mai mulţi copii. În perioada evaluărilor, presiunea vine de peste tot: profesorii le cer rezultate, părinţii îi stresează comparându-i cu alţii. Specialiştii spun că performanţa şcolară nu se obţine sub presiune, ameninţări sau şantaj emoţional. 

Cristina Oprea
de Cristina Oprea

la 03.05.2022, 21:44

Vezi și

"Vei ajunge să nu ai din ce trăi!", "Ne faci de ruşine!", "Am investit în educaţia ta şi vrem rezultate pe măsură!". Sunt câteva dintre replicile pe care le aud tot mulţi elevi în această perioadă. Presiunea creşte în preajma examenelor sau testările.

Elev: Sunt nişte emoţii de nu poţi să le descrii. Îţi tremură vocea când te duci, când ieşi nu ştii ce note iei. Simţi că nu eşti pregătit şi chiar dacă ai învăţat destul.

Mulţi elevi se plâng că goana după note este epuizantă. Şi neproductivă pe termen lung.

Elev: Contează foarte mult notele. Nu ştiu, în afară parcă este altceva. Contează mai mult ce ştii tu decât notele. Aici mulţi se străduiesc să ia o notă mare şi poate nu ştiu anumite lucruri.

Pe acelaşi subiect

Competiţia între părinţi apasă şi mai greu pe umerii copiilor. La fel şi comparaţiile.

Cristina Oprea, reporter Observator: Cea mai mare presiune, spun specialiştii, se pune mai ales pe copiii care învaţă în şcolile de top din marile oraşe. În timp ce părinţii trebuie să îşi reconfirme statutul social prin rezultatele obţinute de copii, profesorii au şi ei propriile competiţii din care trebuie să iasă câştigători.

Ce spun specialiştii

Nicoleta Florea, consilier psihopedagogic: Stresul accentuat influenţează negativ performanţele copilului, dar şi dezvoltarea armonioasă a personalităţii acestuia.

Marinela Dumitrescu, consilier pedagogic: Presiunea întotdeauna duce la rezultate dezastruoase. Când reuşim să înţelegem că noi putem să îi creăm copilului acea stabilitate, acel echilibru de care are nevoie, prin respect, preţuire, încredere, atunci copilul îşi găseşte liniştea şi poate să înţeleagă ceea ce îi cerem.

Cu alte cuvinte, mesajele transmise copiilor ar trebui să îi încurajeze, nu să îi facă anxioşi. 

Nicoleta Florea, consilier psihopedagogic: Poţi să vezi această participare la concurs ca pe o experienţă de învăţare. Ai ocazia să îţi testezi nivelul de cunoştinţe, să îţi descoperi lacunele. Astfel de mesaje nu vor pune presiune pe el, nu îi vor spune că dacă a luat o notă mică, nu este bun de nimic.

Specialiştii spun că elevii au nevoie de un plan bine pus la punct şi de o rutină care să includă, pe lângă statul cu burta pe carte, şi timp pentru odihnă şi hobby-uri.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

35 de lei kilogramul de carne de miel înainte de Paşte. Consideraţi preţul acceptabil?

Observator » Educatie » Perioada examenelor îi face pe elevi să fie mai stresaţi. Sfatul specialiştilor pentru părinţi