Rezidențiat 2023. Cele 197 de locuri rămase libere, distribuite candidaților cu punctaje de promovare la sesiunea din mai. Până când pot depune cererile
Rezidențiat 2023. Ministerul Sănătăţii (MS) anunţă că asigură redistribuirea celor 197 de locuri şi posturi rămase neocupate în sesiunea de rezidenţiat din noiembrie, transmite news.ro. Acestea pot fi ocupate de candidaţii care au obţinut punctaj de promovare la sesiunea din mai. Cererile pot fi depuse între 15 şi 29 decembrie.
Locurile şi posturile sunt disponibile în special în medicină de familie, medicină de urgenţă, chirurgie generală.
"Pentru a asigura alegerea posturilor rămase neocupate la concursul de rezidenţiat din noiembrie 2023, Ministerul Sănătăţii organizează redistribuirea acestora, conform prevederilor legale, pentru candidaţii care au obţinut punctaj de promovare în sesiunea din mai 2023. Este vorba în special de posturi din specialităţi deficitare (medicină de familie, medicină de urgenţă, chirurgie generală), care pot fi ocupate în ordinea descrescătoare a punctajului, de către candidaţii care au obţinut punctajul minim de promovare în sesiunea suplimentară de rezidenţiat din luna mai, în domeniul Medicină", a transmis, joi, MS.
Solicitanţii pot depune direct sau prin poştă cererile, în intervalul 15-29 decembrie, iar redistribuirea se va desfăşura în 30 ianuarie.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰