Antena Meniu Search
x

Video Sorin Cîmpeanu: În urma celor 56.000 de contestații la Bac, 53.000 de note au fost modificate. Cauza este "subiectivismul uman"

Ministrul Educaţiei Sorin Cîmpeanu a anunţat vineri că, în urma celor peste 56.000 de contestaţii depuse după examenul de Bacalaureat, au fost modificate notele în 52.874 de cazuri, în peste 5000 de situaţii diferenţele între note fiind mai mari de un punct. Pentru două treimi dintre cele peste 52.000 de lucrări, notele au crescut, iar pentru restul au scăzut. Ministrul a afirmat că la originea acestei situaţii se află „subiectivismul uman”.

de Redactia Observator

la 09.07.2021, 13:57

Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației
Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației - Facebook

"Au fost modificate notele pentru aproape 53.000 din 56.000 de contestații. Peste două treimi dintre note au fost în plus și aproape o treime în minus. Mai exact, 52.874 note modificate în urma contestațiilor", a anunțat ministrul Educației, după afișarea rezultatelor finale la Bac. 

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

"Aproape 6000 de note au diferențe mai mari de un punct. Avem situații și cu peste 3 puncte diferență. Între 3 și 4 puncte avem 16 situații. Vom analiza situațiile concrete. Nu ne uităm la diferențe mai mici de un punct, deși și acolo sunt probleme, ci la cele de peste 2 puncte", a mai transmis Sorin Cîmpeanu.

Ministrul Educației a declarat că această situație este "inadmisibilă", iar problema ar proveni din cauza "subiectivismului profesorilor". "Diferențele au fost din cauze umane. Avem subiectivism la absolut toate disciplinele".

Notele obţinute de elevii de clasa a 12-a în prima sesiune a examenului de bacalaureat, după rezolvarea contestațiilor, au fost afișate vineri pe Edu.ro.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

V-a trezit suspiciuni culoarea puilor din magazine?

Observator » Educatie » Sorin Cîmpeanu: În urma celor 56.000 de contestații la Bac, 53.000 de note au fost modificate. Cauza este "subiectivismul uman"