Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Interviu Alessandra Stoicescu, despre venirea la Antena 1 în 1994: ”Visam să schimb toată lumea”

Alessandra Stoicescu a povestit, într-un interviu acordat lui Cătălin Oprișan, cum a ajuns în 1994 la Antena 1.

de Catalin Oprisan

la 29.11.2020 , 15:19

Cătălin Oprișan: ”Să ne întoarcem în noiembrie 1993.

Sandra: ”Eram la liceu, terminam clasa a XII-a, mă pregăteam să dau Bacalaureatul anul următor și visam să schimb presa din România și de pe planetă. De fapt, să schimb toată lumea, asta voiam, știam sigur că voiam presă. Și aveam deja azimut Antena 1.

Ei au apărut, a pornit emisia, eu stăteam cu mama acasă și tot comentam... ”Treci la treabă!”. Și aveam o direcție deja.

Vezi și

În 1994, am venit la Antena 1 pentru că ei căutau public pentru emisiuni. Am venit eu, cu trei colege, eu hotărâtă să rămân, ceea ce am și făcut. Am luat microfonul, era o emisiune cu invitat Ion Cristoiu, și publicul, 20 de oameni, eu fiind convinsă că toți sunt competitorii mei, toți voiau să rămână în Antenă. Ce am mai râs... pentru că toți erau deja angajați, în afară de mine și de colegele mele. Și trebuia să îi punem întrebări maestrului Ion Cristoiu. Și am luat microfonul și nu i-am mai dat drumul, pentru că trebuia să mă afirm. Am pus întrebare, întrebare, întrebare, că răspundea omul. Doina Anastatiu, regizorul, a zis ”cine, Doamne, iartă-mă este puștoaica asta care îmi strică mie emisiune?”. Și imediat după emisiune m-au întrebat dacă vreau să vin colaborator. Și am venit și n-am mai plecat din 1994.

Cătălin Oprișan: ”Cum a fost 2020?

Sandra: ”Foarte ciudat. Însă la mine anul ăsta și 2019 sunt anii minunii, cu Sara, și atunci totul se raportează la Sara, la primii pași, la primele vorbe, la lumea văzută prin ochii Sarei și atunci parcă nu mai e greu. Dar ne-am fi dorit, și eu, și Sergiu să plecăm cu ea, să stăm mai mult la mare, să îi arătăm, să, să.

Dorința Alessandrei Stoicescu pentru 2021

Cătălin Oprișan: ”Cum crezi că o să fie 2021?

Sandra: ”O să fie greu, nu o să fie ce știam noi că este normal. Nu știu dacă o să mai fie vreodată ce știam noi că este normal. Printre primele cuvinte rostite de Sara, ”mască”, ”maca”, nu zice ”s”, dar asta știe. Se mai enervează, mi-o scoate de pe față când ne mai plimbăm, dar o și lasă, a învățat și ea, e ceva la care nu te-ai fi gândit că e posibil.

Nu știu cum o să fie 2021, dar cred că ne va uni. Îmi doresc să ne întoarcem la valorile fundamentale și a ne iubi ca oameni. A înțelege că dacă dăruiești zâmbet, dragoste, o să primești înapoi același lucru. Și asta îmi doresc să fie în mintea noastră.

Catalin Oprisan Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri sociale » Alessandra Stoicescu, despre venirea la Antena 1 în 1994: ”Visam să schimb toată lumea”