Video Dezvăluirile făcute de Al Pacino într-un interviu. Nimeni nu i-a cerut niciodată să fie cu adevărat naş. Ce regretă cel mai mult actorul
Naşul nu a fost niciodată naş. Este mărturisirea lui Al Pacino, însuşi Michael Corleone din celebrul film. În cel mai nou interviu dat de starul care a scris istorie, acesta a mărturisit că, în cei 84 de ani de viaţă, nimeni nu i-a cerut să fie cu adevărat naş. În acelaşi interviu, legendarul actor a vorbit şi despre noua sa biografie - Sonny Boy.
Aceasta este dedicată fiului său în vârstă de un an şi jumătate, iar marele actor spune că a fost convins de familie să o scrie pentru ca acesta să cunoască povestea adevărată a tatălui său.
O altă mărturisire surprinzătoare făcută de actor este că, după o carieră de aproape şase decenii în industria filmului şi numeroase roluri legendare, este dezamăgit că nu i-a fost acordată o stea pe bulevardul celebrităţilor de la Hollywood.
Regretele lui Al Pacino
Al Pacino a declarat într-un interviu recent că rolul din „Scarface” este cel pentru care și-ar fi dorit cel mai mult să primească un premiu Oscar, scrie Deadline. Actorul își promovează în această perioadă cartea „Sonny Boy”, în Marea Britanie, și, cu această ocazie, și-a amintit diverse momente din cariera sa, scrie Mediafax.
Deși a avut un parcurs profesional plin, Pacino a menționat că interpretarea din filmul regizat de Brian De Palma a fost subapreciată de critici și de Academia Americană de Film, pelicula neprimind vreo nominalizare.
În emisiunea BBC Today, actorul a spus: "Mi-ar fi plăcut măcar să fiu nominalizat pentru acel rol". Interpretarea lui Tony Montana în „Scarface” a rămas una dintre cele mai iconice din cinematografie, fiind asociată cu celebra replică „Say hello to my little friend” („Salută-l pe micul meu prieten”).
Deși nu a câștigat Oscarul pentru acest rol, Pacino a primit mult râvnitul trofeu abia zece ani mai târziu, pentru rolul din „Scent of a Woman”, iar pe parcursul carierei a fost nominalizat de alte șapte ori, inclusiv pentru primele două filme din seria „Nașul”.
Pacino a vorbit, de asemenea, și despre experiențele avute pe platourile de filmare a „Nașul”, recunoscând că, la un moment dat, aproape că că era să fie eliminat din distribuția seriei se succes.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰