Antena Meniu Search
x

Video Monica Bellucci a confirmat relația cu Tim Burton. Actriţa și-a deschis sufletul: "Mă bucur că l-am cunoscut. Îl iubesc!"

Frumoasa Monica Bellucci confirmă că are o relaţie cu regizorul Tim Burton. Existau zvonuri despre o poveste de dragoste între cei doi încă din toamna trecută. Actriţa i-a înmânat atunci un premiu regizorului, la Festivalul Lumiere, iar acesta a spus că nu a simţit niciodată atâta dragoste. 

de Redactia Observator

la 29.06.2023, 18:11

Vezi și

Într-un interviu pentru ediţia franceză a revistei Elle, actriţa de 58 de ani spune că îl iubeşte pe omul Tim şi că îl respectă pe regizorul Tim Burton. Cei doi se cunosc de 16 ani şi lucrează acum împreună la un nou film. ''Ce pot să spun...Mă bucur că l-am cunoscut ca bărbat, în primul rând. Este una dintre acele întâlniri care se întâmplă rar în viață. Îl cunosc pe om, îl iubesc, iar acum îl voi cunoaște pe regizor, începe o altă aventură'', a declarat aceasta.

Cei doi lucrează în prezent împreună la Beetlejuice 2 , pe care îl regizează chiar Tim Burton, iar filmările au început deja la Londra. "Îmi place această lume de vis în care monștrii sunt amabili, de parcă ne putem transforma aspectele întunecate ale propriei persoane în ceva strălucitor. Filmele lui Tim Burton vorbesc mult despre asta.'' 

Cum s-a aprins flacăra iubirii între Monica Bellucci şi Tim Burton

În mai, The Hollywood Reporter a raportat că Bellucci a fost distribuită în film, despre care PEOPLE a confirmat că va fi lansat în cinematografe pe 6 septembrie 2024. Fosta Bond Girl și Burton s-au întâlnit pentru scurt timp pe covorul roșu al Festivalului de Film de la Cannes în 2006. 15 ani mai târziu, actrița i-a oferit apoi regizorului un premiu pentru întreaga carieră la Festivalul de Film Lumière din Franța, în octombrie, anul trecut.

Patru luni mai târziu, Bellucci și Burton au fost văzuți petrecând timp împreună la Madrid . Cei doi au fost fotografiați braț la braț în luna februarie. De asemenea, au fost văzuți sărutându-se în afara hotelului The Ritz Paris chiar de Ziua Îndrăgostiților, anul trecut, mai notează PEOPLE.

Bellucci s-a despărțit de fostul soţ Vincent Cassel în august 2013. Căsătoriţi în 1999, sunt părinții a două fete: Deva, 18 ani, și Léonie, 12 ani. De asemenea, Burton a fost anterior într-o relație de lungă durată cu Helena Bonham Carter, din 2001 până în 2014. Aceasta era distribuită constant în producţiile regizorului. Cuplul are doi copii: fiul Billy, 19 ani, și fiica Nell, 15 ani.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

V-aţi simţit discriminaţi la interviul de angajare din cauza vârstei?

Observator » Entertainment » Monica Bellucci a confirmat relația cu Tim Burton. Actriţa și-a deschis sufletul: "Mă bucur că l-am cunoscut. Îl iubesc!"